Toate definitiile

tîrbóc n., pl. oáce, și -úc n., pl. e (bg. tărbuh, sîrb. trbuh, pîntece, burduf, d. vsl. tribuhŭ, stomah [!], trŭbuha, intestine. V. tîrban). Dun. Un fel de cĭorpac de forma uneĭ marĭ pungĭ cu care se scormonește apa pe supt [!] sălciĭ ca să se prindă peștele. Un fel de cĭorpac care se lasă maĭ mult timp în apă și se scoate cînd se crede c´a venit peștele la mămăliga pusă în el și care se numește și tărbuc (Mold. sud), halăŭ (Olt. Munt. Trans. Suc.), crîsnic (Mold.), cîrsnic (Munt. vest) și cîrstaș (Olt.). V. năpatcă.