Toate definitiile

úngur (-ri), s. m. – Maghiar. Sl. ągrinu, pl. ągure (Cihac, II, 437; cf. Vasmer, III, 173), cf. bg. ugrin, sb., cr. ugar. – Der. unguroaică, s. f. (maghiară); ungurean, s. m. (român din Transilvania); ungureancă, s. f. (româncă din Transilvania); ungurenit, adj. (maghiarizat); unguresc, adj. (maghiar); ungurește, adv. (în limba maghiară; ca ungurii); ungurime, s. f. (nația ungurească); ungurism, s. n. (maghiarism); unguriza, vb. (a maghiariza).

úngur s. m., pl. únguri

BARBA-ÚNGURULUI s. v. garofiţă.

ÚNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ.

ÚNGUR s. maghiar.

úngur m. Locuitor din Ungaria saŭ de neam unguresc.