Toate definitiile

TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniți și bolnavi; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.

TÁRGĂ s. 1. v. brancardă. 2. (Mold. şi Bucov.) pataşcă, (Transilv.) părângă, şireglă. (~ pentru transportat materiale.)

TÁRGĂ s. v. codârlă, coş, fund, năsălie, paner, tamar.

tárgă (tắrgi), s. f. – Pat, brancardă, năsălie. Origine incertă. Se consideră în general drept der. din germ. Trage, prin intermediul pol. tragi „tomberon”, slov. traglje „targă”, mag. taraglya (Cihac, II, 402; Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea); dar această ipoteză prezintă dificultăți fonetice. Este posibil it. targa „scut mare”, fiind scutul singur sau susținut de două lemne sau lănci, forma cea mai simplă a tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în loc de ταράγνη (Diculescu, Elementele, 469) sau din lat. tragŭla (Giulgea, Dacor., II, 820) este și mai dificilă.

tárgă f., pl. tărgĭ (pe cale săsească d. germ. trage, targă, de unde și bg. targa, nsl. traglje, pol. tragi, ung. taraglya. V. traglă, țargă, tărăboanță). Un fel de pat portativ cu picĭoare saŭ fără picĭoare pe care-l duc doĭ oamenĭ transportînd lucrurĭ maĭ grele, morțĭ și rănițĭ. Scîndură c´o policĭoară de cărat cărămizĭ la binale. A tîrî targa pe uscat (Munt.), a tîrî sania pe uscat (pin [!] confuziune cu tragă), adică „a trage mîța de coadă, a îndura mizerie”.

tárgă s. f., g.-d. art. tắrgii; pl. tărgi

țárgă, țárghe, s.f. (reg.) scândură, drug formând marginea patului.

țárgă f., pl. țărgĭ (germ. zarge, cadru, pervaz, cercevea var. din trage, targă). Munt. Cele doŭă scîndurĭ saŭ ceĭ doĭ drugĭ care formează marginea crivatuluĭ. – În Trans. și răstalniță, în Ĭal. zastalniță. V. slaĭ.