Toate definitiile

viérme (-mi), s. m. – Animal nevertebrat lipsit de picoare. – Mr. vermu, megl. varmi, istr. l’erm. Lat. vĕrmis (Pușcariu 1881; REW 9231), cf. it., sp., port. verme, prov., cat. verm, fr. ver. – Der. viermănar, s. m. (insectă, Sarcophaga carnaria); viermănos, adj. (cu viermi, mîncat de viermi); viermănoșa, vb. refl. (a se umple de viermi); viermar, s. n. (pensă de scos paraziții de pe oi); viermăt (var. viermărit), s. n. (mulțime de viermi, forfotă); viermărie, s. f. (viermărit; forfoteală); viermui, vb. (a mișuna, a forfoti).

BURUIANA-VIÉRMELUI s. v. punguliţă.

MUSCĂ-DE-VIÉRMI s. v. viermănar.

VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

VIÉRME s. (ENTOM.) vierme-alb = (Bucov.) babă, ciormag, (Maram.) ciorman, ciormă. (Larva cărăbuşului se numeşte ~); vierme de făină = molete, (pop.) sfoiag, (Olt. şi Ban.) surdomaş. (~ este larva morarului); vierme-de-mătase = fluture-de-mătase, (pop.) gândac-de-mătase.

viérme (vier-) s. m., pl. viermi

vĭérme (vest) și vérme (est) m. (lat. vĕrmis, it. verme, pv. fr. ver). Un animálcul moale și contráctil, de forma șarpeluĭ, mic de la cîțĭ-va milimetri pînă la cîțĭ-va centimetri orĭ și metri, ca: rîmele, limbriciĭ, tenia ș. a. Pop. Larvă de insect [!]. Vĭerme de mătase (barb. după fr. ver à soie), gîndac de mătase. Fig. Cauză interioară și continuă de suferință: a avea un vĭerme la inimă.