Toate definitiile

VÍRGULĂ, virgule, s. f. 1. Semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. 2. Semn întrebuințat pentru a arăta când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 3. Semn întrebuințat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracționară. – Din fr. virgule.

VÍRGULĂ s. (LINGV.) (Transilv.) comă.

VÍRGULĂ s.f. 1. Semn de punctuație care arată o pauză foarte scurtă în citire și care separă diferitele părți ale propoziției sau unele propoziții în cadrul frazei. ♦ Semn care arată când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 2. (Mat.) Semn care separă partea întreagă a unui număr de partea sa fracționară. [< fr. virgule, cf. lat. virgula – vărguță].

VÍRGULĂ s. f. 1. semn de punctuație (,) care marchează o pauză foarte scurtă în citire și care separă diferitele părți ale propoziției sau unele propoziții în cadrul frazei. ◊ semn care arată când trebuie făcută respirația în timpul unei interpretări muzicale vocale. 2. (mat.) semn care separă partea întreagă a unui număr de partea sa fracționară. (< fr. virgule)

vírgulă (-le), s. f. – Unul din semnele de punctuație. Lat. virgula (sec. XIX).

vírgulă s. f., g.-d. art. vírgulei; pl. vírgule

punct și vírgulă s. n., art. púnctul și vírgula (punc-tul)

*vírgulă f., pl. e (lat. virgula, vărguță, dim. d. virga, vargă; fr. virgule, virgulă. V. vargă). Un semn de punctuațiune în forma uneĭ vărguțe care se pune după un cuvînt ca să arate o mică pauză orĭ o parenteză [!]. V. apostrof.