Toate definitiile

VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat(1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.

VÂNĂTOÁRE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăţie. (A plecat la ~.)

vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri

vînătoáre f., pl. orĭ (lat. venatoria [ars, arta] vînătorească). Acțiunea saŭ ocupațiunea de a vîna: a te duce la vînătoare, a organiza o vînătoare, a trăi din vînătoare.