Toate definitiile
SOC MÍC s. v. boz, bozie.
SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).
SOC s. (BOT.; Sambucus nigra) (reg.) holer, hoz, iboz, scorpat.
soc (-ci), s. m. – Arbust cu flori hermafrodite care au proprietăți sudorifice (Sambucus nigra, S. racemosa). – Mr. sug. Lat. sabūcus, forma înv., fără infix nazal, în loc de sambūcus (Cihac, I, 256; Koerting 8241; Pușcariu 1605; Spitzer, Mitt. Wien, 330; REW 7561; Rohlfs, Differenzierung, 14; P. Aesbischer, Vox rom., XII, 82-94), cf. alb. stok (Skok, ZRPh., XLIV, 332-7), sicil. savuku, prov. saiuc, cat. sauc, port. sabugo.
pușcócĭ (Olt. Munt. vest) n., pl. oace, și pișcoace (Gorj) f., pl. ocĭ (cp. cu rus. pisčókŭ, fluĭeraș, și cu bg. piskúnĭ, fluĭer. V. și piscoĭ). Pocnitoare pe care șĭ-o fac copiiĭ dintr´un cotor de soc orĭ de cucútă încărcat cu doŭă dopurĭ de cîlț, pe care le împing c´un huludeț. – În Munt. est pușcoĭ, n., pl. oaĭe, în Mold. pușcă de soc, la Hațeg piscoañĭe.
1) soc m. (lat. sabucus [var. din sambucus] soc, de unde s’a făcut *saucu, soc; vfr. sëu, sp. pg. sauco. Cp. cu coadă, d. cauda). Un copăcel caprifoliceŭ (sambúcus nigra) ale căruĭ ramurĭ aŭ o măduvă albă și foarte ușoară care se desprinde ușor, și atuncĭ rămîne ramura ca o țeavă, din care copiiĭ fac pișcoace, ca și din cucută (Face florĭ albe așezate în corimbĭ și fructe în formă de bace negre lucitoare. Crește pin pădurĭ, mărăcinișurĭ, zăvoaĭe și pe lîngă gardurĭ. Din florile luĭ se face ceaĭ sudorific bun contra tusiĭ; fructele, coaja și rădăcina luĭ îs purgative). – Și socru (Cov. Pop,). V. boz.
ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) destinat să îndeplinească o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție puternică. – Din fr. choc.
ŞOC s. 1. (MED.) ictus. 2. (MED.) şoc apexian = impuls cardiac. 3. (fig.) impact. (~ul viitorului.)
șoc, șócuri, s.n. 1. (înv. și reg.) cantitate de șaizeci de obiecte de același fel, care formau un tot. 2. (în forma: șuc) grup de 20-60 de oi.
ȘOC s.n. Lovitură, ciocnire bruscă și violentă între două corpuri. ♦ Unitate de șoc = formație specializată în operații îndrăznețe asupra anumitor obiective. V. comando. 2. Tulburare gravă, bruscă și violentă a funcțiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operații chirurgicale, anestezii etc. ◊ Șoc nervos = dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocat de o emoție puternică; tratament de șoc = metodă terapeutică constând din crearea unei perturbații bruște bolnavului. [< fr. choc, cf. engl. shock – a zgudui].
ȘOC s. n. 1. ciocnire bruscă și volentă între două corpuri. ♦ (tehn.) ~ termic = procedeu în procesul de fabricație a unor vase de laborator, produse refractare etc., constând în răcirea bruscă a pieselor. 2. de ~ = (despre formații militare) specializat în operații îndrăznețe asupra anumitor obiective. 3. tulburare gravă a funcțiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operații chirurgicale, anestezii etc. ♦ ~ nervos = dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocat de o emoție puternică; tratament de ~ = metodă terapeutică prin crearea unei perturbații bruște bolnavului; terapie de ~ = ansamblu de măsuri drastice, hotărâte în reformele economice și social-politice, în trecerea la economia de piață. 4. emoție puternică; stres. (< fr. choc)
șoc s. n., pl. șócuri