Toate definitiile
SÚPĂ, supe, s. f. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiței, fidea etc. – Din fr. soupe.
SÚPĂ s. (pop.) zeamă, (reg.) sorbitură. (~ de pasăre.)
SÚPĂ s.f. Zeamă de legume sau de carne de vită ori de pasăre fiartă cu legume. [< fr. soupe].
SÚPĂ s. f. 1. fiertură de legume sau de carne. 2. (fam.; la pictorii romantici) vernis galben aplicat peste o pictură pentru a-i da acea patină aurie evocatoare a timpului trecut. (< fr. soupe)
súpă (-pe), s. f. – Fiertură de carne. – Mr. supa. Fr. soupe, it. suppa, cf. ngr. σοῦπα. – Der. supa, vb. (a cina foarte tîrziu), din fr. souper; supeu, s. n., din fr. souper; supieră, s. f., din fr. soupière.
súpă s. f., g.-d. art. súpei; (feluri, porții) pl. súpe
SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper.
SUPÁ vb. v. cina.
SUPÁ vb. I. intr. A cina, a lua masa seara târziu (după ieșirea de la un spectacol). [< fr. souper].
SUPÁ vb. intr. a lua masa de seară (după un spectacol). (< fr. souper)
supá (a ~) vb., ind. prez. 3 supeáză
ŞÚPĂ s. v. escortă, şopron.
șúpă2, șúpe, s.f. (reg.) 1. escortă de soldați. 2. putere, forță. 3. (în forma: șub) lovitură, izbitură. 4. (în construcție) de-a șupa = numele unui joc, în care unul dintre jucători trebuie să suporte loviturile date de ceilalți cu un ștergar, până când reușește să-l rețină. 5. persoană care este lovită cu ștergarul în jocul respectiv.
șúpă3, s.f. sg. (reg.) 1. bucată de drum. 2. (în expr.) a mânca de-a șupa (de șupă) = a mânca în grabă, din fugă.