Toate definitiile

ȘULÁR, șulare, s. n. Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.

ŞULÁR s. însăilătură, (înv. şi pop.) saia, (Mold.) sailă. (~ la o haină.)

șulár (-re), s. n. – Însăilare. – Var. șulai. Origine incertă, probabil de la sulă. După Scriban, din sl. silo „sulă”. În Munt. și Mold. de sud.

însăilătúră f., pl. ĭ. Rezultatu însăilăriĭ, locu însăilat. – Se zice și saĭa, sáilă, săláĭ, șulal și șulár.

șulál și șulár n., pl. urĭ și e (d. vsl. šilo, sulă, d. šiti, a coase. V. prușuvesc, silnic 1. Cp. cu sailă). Munt. est. Mold. sud. Sălaĭ, însăĭlătură.

șulár (reg.) s. n., pl. șuláre/șuláruri

ȘULÁR, șulare, s. n. Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.

ŞULÁR s. însăilătură, (înv. şi pop.) saia, (Mold.) sailă. (~ la o haină.)

însăilătúră f., pl. ĭ. Rezultatu însăilăriĭ, locu însăilat. – Se zice și saĭa, sáilă, săláĭ, șulal și șulár.

șulál și șulár n., pl. urĭ și e (d. vsl. šilo, sulă, d. šiti, a coase. V. prușuvesc, silnic 1. Cp. cu sailă). Munt. est. Mold. sud. Sălaĭ, însăĭlătură.

SULÁR s. v. boiştean, fusar, sulă.