Toate definitiile

ATARAXÍE s. f. 1. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. 2. Concepție filozofică idealistă din antichitate care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească prin detașarea de frământările lumii. – Din fr. ataraxie.

ATARAXÍE s.f. 1. (În filozofia antică greacă) Stare de liniște sufletească, liberă de griji și temeri. 2. (Med.) Stare patologică de pasivitate a unui organ, a unei funcții etc. [< fr. ataraxie, cf. gr. a – fără, taraxis – tulburare].

ATARAXÍE s. f. 1. stare de liniște sufletească, liberă de griji și temeri, urmărită ca țel suprem de mai multe școli filozofice. 2. (med.) stare patologică de pasivitate a unui organ, a unei funcții. (< fr. ataraxie)

ATARAXÍE s. f. 1. Concepție filozofică idealistă, în antichitate, care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească. 2. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. – Fr. ataraxie (< gr.).

*ataraxíe f. (vgr. ataraxía, id.). Liniște sufletească pe care n´o turbură nicĭ o dorință orĭ plăcere și nicĭ o frică. V. imperturbabilitate.

ataraxíe s. f., art. ataraxía, g.-d. ataraxíi, art. ataraxíei