Toate definitiile
BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalic.
BABALÂC s. baccea, căzătură, hodorog, ramolit, (reg. şi fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hârb. (A ajuns un ~.)
babalî́c (babalî́ci), s. m. – 1. Bătrîn, moș neputincios. – 2. Stîlp, par. – Var. babaluc, bubuluc. Megl. babaloc. Tc. babalik „părinte”, titlu de reverență (Șeineanu, II, 31), cf. bg. babaluk „bunic”. Var. se înțeleg mai ales pentru sensul 2. Expresia din babaluc „din totdeauna”, care se folosește în Banat (DAR), reprezintă sb. babaluk, de aceeași proveniență.
BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; moșneag. ♦ (Ir.) Om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp de lemn foarte gros care trece prin talpa morii de vânt și în jurul căruia moara poate fi învârtită după cum bate vântul. – Tc. babalık „tată vitreg, moșneag”.
babalî́c m. (turc. babalνk, paternitate, tată vitreg). Bătrîn hodorogit, hodorog (iron.). O grindă care susținea moara de vînt (numită și babă). Cu acest. înț. e și n., pl. urĭ saŭ e.