Toate definitiile

FRUNTÁR, fruntare, s. n. 1. Grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei. 2. Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului. – Lat. frontale sau frunte + suf. -ar.

FRUNTÁR s. (TEHN.) (prin Munt.) corună, (prin Mold.) masa pietrelor. (~ la moară.)

FRUNTÁR s. v. catapeteasmă, iconostas, tâmplă.

fruntár n., pl. e (lat. frontale). La frîŭ, cureaŭa de la fruntea caluluĭ. Ban. Grinda de deasupra ușiĭ. V. fronton.

fruntár s. n., pl. fruntáre