Toate definitiile
BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Lipsit de gravitate; ușor. – Din lat. benignus, fr. bénin, -igne.
BENÍGN adj. (MED.) curabil, uşor, vindecabil. (Formă ~ a unei boli.)
Benign ≠ malign
BENÍGN, -Ă adj. (Med.; op. malign) Ușor, care nu dă complicații sau stări grave. ♦ Bun, cumsecade, de bine. [< lat. benignus, cf. fr. bénigne].
BENÍGN, -Ă adj. (despre boli) care nu dă complicații sau stări grave. (< lat. benignus, fr. bénigne)
BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Fără gravitate; ușor. – Lat. lit. benignus (fr. bénin, -igne).
benígn, -ă adj. (lat. benignus, d. bene, bine și gígnere, a produce. V. malign). Blînd, indulgent: caracter benign. Fără gravitate, ușor: friguri benigne. Care vindecă fără durere: remediŭ benign. Dulce, favorabil, plăcut: climă benignă. Adv. În mod benign.