Toate definitiile

BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.

BUIMĂCÍ vb. a (se) ameţi, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bâigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. şi Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)

A buimăci ≠ a dezmetici

A se buimăci ≠ a se dezmetici

BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) ameți, a (se) zăpăci. – Din buimac.

buimăcésc v. tr. (d. buĭmac). Amețesc, zăpăcesc, năucesc.

buimăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcésc, imperf. 3 sg. buimăceá; conj. prez. 3 să buimăceáscă