Toate definitiile
CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă de metal în formă de lingură mare cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó.
CANCIÓC s. (TEHN.) căuş, (reg.) canceu, lingură. (~ al zidarului.)
cancióc (-oáce), s. n. – Lingură folosită de zidari pentru var. – Var. canceu, s. n. (vas, borcan). Mag. kancsó (DAR; Gáldi, Dict., 112). În Trans.
cancĭóc și -óg n., pl. oage (ung. kancsó, canceŭ, pl. kancsók. Cp. și cu pol. dial. kandzioch, burtă. Bern 1, 482. V. canceŭ). Vest. Căuș de fer cu care zidaru ĭa tencuĭala ș´o pune pe zid. – Și -ob. V. mistrie, mală, chelnă.