Toate definitiile

CHÍVOT s. (BIS.) 1. tabernacul. (La creştini, în ~ se păstrează cuminecătura.) 2. (înv.) lada păcii, sicriul legii. (La mozaici, ~ul serveşte la păstrarea tablelor legii.)

CHÍVOT s. v. corabie.

CHÍVOT, chivoturi, s. n. Cutiuță așezată în altar în care se păstrează cuminecătura rezervată celor care se împărtășesc în caz de boală, înainte de moarte etc. ♦ Ladă în care evreii mozaici țineau tablele legii. [Acc. și: chivót. – Pl. și: chivote] – Din sl. kivotŭ.

chivót (chivote), s. n. – 1. (Înv.) Cutiuță, sipet. – 2. (Înv.) Cufăr, ladă. – 3. Raclă. Ngr. ϰιβώτιον sau ϰιβωτός (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. kivotŭ, sb. ćȉvot (Vasmer, Gr., 50).

chívot n., pl. e (ngr. [d. vgr.] kivotós, ladă, de unde și vsl. kivotŭ, rus. kivót. E înrudit cu chivără). Arca (corabia) luĭ Noe. Secriu [!] legiĭ, arca alianțeĭ, lada care cuprindea tablele legiĭ la Jidanĭ. Ladă care cuprinde lucrurĭ sfinte.

!chívot/chivót s. n., pl. chívoturi/chivóturi//chívote/chivóte

CHÍVOT, chivoturi, s. n. Cutiuță așezată în altar în care se păstrează cuminecătura rezervată celor care se împărtășesc în caz de boală, înainte de moarte etc. ♦ Ladă în care evreii mozaici țineau tablele legii. [Acc. și: chivót. – Pl. și: chivote] – Din sl. kivotŭ.

CHÍVOT s. (BIS.) 1. tabernacul. (La creştini, în ~ se păstrează cuminecătura.) 2. (înv.) lada păcii, sicriul legii. (La mozaici, ~ul serveşte la păstrarea tablelor legii.)

CHÍVOT s. v. corabie.