Toate definitiile
CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr.
CIR s. v. cârcel, cocă, lipici, pap, păsat, terci.
CIR s.m. (Zool.) Fiecare dintre perii țepoși de pe corpul unor animale nevertebrate. [< fr. cirre, cf. lat. cirrus].
cír s. m. – 1. Clei, lipici. – 2. Terci de porumb foarte subțire. – 3. Păsat, terci. Origine incertă. După E. Petrovici, Dacor., X, 26-32, din gr. χυλός „suc.” Conform acestei ipoteze, rut. čyr „terci,” pe care Scriban, Arhiva, 1927, 292; Tiktin și Pascu, R. crit., XIV, 40, îl considerau drept etimon al rom., derivă de la acesta. Se folosește numai în Trans. și Mold. Rămîne de lămurit legătura acestui cuvînt cu ciriș, s. m. (clei, lipici), din tc. çiriș (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 134), cf. bg., sb. čiriš, mag. csiriz. – Der. ciros, adj. (lipicios); cirui, vb. (a face păsat); ciruială, s. f. (păsat).
CIR s. m. fiecare dintre perii țepoși de pe corpul unor animale nevertebrate. (< fr. cirre, lat. cirrus)
cir n. (rut. čir, id.) Nord. Tercĭ.
tercĭ n., pl. urĭ (cp. cu germ. de sus sterz, störz, tercĭ). Amestec semi lichid [!] de făină (de popușoĭ [!], de grîŭ) cu apă (ferbinte saŭ rece): mămăliga, în ainte [!] de a se întări, e tercĭ. – În nord cir. V. sos.
cir1 (fir de păr) (rar) s. m., pl. ciri
cir2 (terci) (reg.) s. n.
cîr interj. care arată strigătu găiniĭ și cĭoriĭ (V. cîrc). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîr.