Toate definitiile

COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: -co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.

COABITÁ vb. (JUR.) a convieţui, a trăi, a vieţui. (Au ~ doi ani ca soţ şi soţie.)

COABITÁ vb. I. intr. (Despre un bărbat și o femeie) A locui împreună, în aceeași casă; a conviețui. [Pron. co-a-, p.i. -tez, coabít. / cf. lat. cohabitare, fr. cohabiter].

COABITÁ vt. intr. 1. a conviețui. 2. (despre specii diferite) a popula același habitat. (< fr. cohabiter, lat. cohabitare)

*coabitéz (oa 2 silabe), v. intr. (lat. cohábito, -áre). Locuĭesc împreună, maĭ ales vorbind de soț și soție.

COABITÁ vb. (JUR.) a convieţui, a trăi, a vieţui. (Au ~ doi ani ca soţ şi soţie.)

COABITÁ vb. I. intr. (Despre un bărbat și o femeie) A locui împreună, în aceeași casă; a conviețui. [Pron. co-a-, p.i. -tez, coabít. / cf. lat. cohabitare, fr. cohabiter].

COABITÁ vt. intr. 1. a conviețui. 2. (despre specii diferite) a popula același habitat. (< fr. cohabiter, lat. cohabitare)

coabitá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coabiteáză