Toate definitiile

CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce.

CONDÚCERE s. 1. cârmuire, diriguire, domnie, guvernare, stăpânire, (înv. şi pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă. (~ ţării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. v. guvernare. 3. v. putere. 4. v. administraţie. 5. v. comandă. 6. v. prezidare. 7. v. dirijare. 8. direcţie, şefie. (Deţine ~ unei instituţii.) 9. v. (concr.) staff. (Întreaga ~ a fost schimbată.) 10. v. îndrumare. 11. v. însoţire.

CONDÚCERE s.f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care dirijează o instituție, o întreprindere etc. [< conduce].

CONDÚCERE s. f. 1. acțiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător. 2. organ de cârmuire politică sau administrativă. (< conduce)

*condúcere f. Acțiunea de a conduce. Direcțiune: afacerile-s supt [!] conducerea luĭ.

condúcere s. f., g.-d. art. condúcerii; pl. condúceri