Toate definitiile
BAR3, baruri, s. n. 1. Local în care se vând băuturi alcoolice, cafea etc. și în care consumatorii stau de obicei în picioare sau pe scaune înalte în fața unei tejghele; p. restr. tejghea la care se servesc băuturi. ♦ Dulap sau compartiment într-un dulap, în care se țin sticlele cu băuturi alcoolice (fine). 2. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de varietăți etc.; cabaret. – Din fr. bar.
BARÁ, barez, vb.I. Tranz. 1. A opri, a întrerupe, a împiedica o trecere, circulația, a închide accesul pe un drum etc. 2. A trage una sau mai multe linii peste un text scris, pentru a arăta că este anulat; a anula. – Din fr. barrer.
BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans țărănesc asemănător cu hora; melodia după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.
BARABÚLĂ, barabule, s. f. (Reg.) Cartof. – Din ucr. barabolja.
BARABÚLIȘTE, barabuliști, s. f. (Reg.) Ogor cultivat cu cartofi. – Barabulă + suf. -iște.
BARABÚȘCĂ, barabuște, s. f. (Reg.) Cartof. – Baraboi + suf. -ușcă.
BARACAMÉNT, baracamente, s. n. Ansamblu de barăci. – Din fr. baraquement, it. baraccamento.
BARÁCĂ, barăci, s. f. Construcție provizorie de scânduri care poate servi ca locuință, magazie, prăvălie etc. [Pl. și: bărăci. - Var.: (reg.) barátcă s. f.] – Din fr. baraque.
BARAGLÁDINĂ, baragladine, s. f. (Depr.) Țigan. – Et. nec.
BARÁJ, baraje, s. n. 1. Construcție care oprește cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc.; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificație făcută spre a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj= tragere calculată spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, care să devină astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe care au obținut același număr de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. [Psih.; în sintagma] Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). – Din fr. barrage.
BARAJÍST, barajiști, s. m. Persoană care supraveghează și asigură întreținerea unei instalații de captare a apei. – Din fr. barragiste.
BARÁT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă. 2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. – V. bara. Cf. fr. barré.
BARÁTCĂ s. f. v. baracă.
BÁRĂ, bare, s. f. 1. Bucată lungă de lemn sau de metal căreia i se dau diferite întrebuințări. 2. Stâlp de poartă la unele jocuri sportive. ◊ Bară (fixă) = aparat de gimnastică format dintr-o vergea groasă de metal montată între doi stâlpi. 3. Barieră care desparte pe judecători de avocați și de împricinați; p. ext. locul din instanță unde pledează avocații. 4. Linie verticală sau orizontală care separă părți dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticală care separă măsurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apă, de obicei în fața gurii de vărsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urcă o dată cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.
BARBACÁNĂ, barbacane, s. f. 1. Deschizătură mică lăsată din loc în loc într-un zid de sprijin pentru scurgerea apelor colectate în spatele acestuia. 2. Deschizătură înaltă și îngustă pentru aerisire și lumină, făcută în zidul unei clădiri cu arhitectură medievală. – Din fr. barbacane.
BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci și de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ Persoană cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.
BARBARÍE, barbarii, s. f. 1. Stare primitivă de dezvoltare social-culturală. 2. Concepție, atitudine, comportare care dovedesc lipsă de respect, dispreț sau ură față de cultură și de civilizație; (concr.) faptă care rezultă dintr-o asemenea concepție; cruzime, sălbăticie. – Din fr. babarie, lat. barbaria.
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și fără a se asimila în aceasta); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.
BÁRBĂ, bărbi, s. f. 1. Păr care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◊ Loc. adv. În barbă = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barbă (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burtă (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) bărbi = a minți, a înșira verzi și uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire dată mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene (Tragopogon); barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se cultivă ca plantă de ornament și a cărei rădăcină are proprietăți purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = plantă erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Bărbie. 3. Smoc de păr pe care îl au unele animale sub bot. 4. Țepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.
BARBÉT, barbeți, s. m. Prepelicar cu păr lânos și creț, dresat pentru vânătoarea de baltă. – Din fr. barbet.
BARBÉTĂ, barbete, s. f. 1. Smoc de barbă (1) lăsat să crească pe părțile laterale ale feței. 2. Parâmă scurtă care servește la legarea unei ambarcații de o navă sau de chei. – Din it. barbetta.
BARBIÁN, -Ă, barbieni, -e, adj. De Ion Barbu, al lui Ion Barbu; în maniera lui Ion Barbu. [Pr.: -bi-an] – Barbu (n. pr.) + suf. -ian.
BARBÍȘĂ, barbișe, s. f. (Rar) Barbișon. – Din fr. barbiche.
BARBIȘÓN, barbișoane, s. n. Barbă (scurtă) lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; cioc2 (3), țăcălie, barbișă. – Din fr. barbichon.
BARBITÚRIC, -Ă, barbiturici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Acid barbituric = substanță sintetică rezultată prin condensarea ureei, care stă la baza multor medicamente sedative, hipnotice, anestezice etc. 2. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are o acțiune calmantă, sedativă, anticonvulsivă, anestezică. – Din fr. barbiturique.
BARBITURÍSM s. n. Totalitatea tulburărilor care apar în intoxicațiile acute sau cronice cu barbiturice. – Din fr. barbiturisme.
BARBOTÁJ, barbotaje, s. n. 1. (Chim., Fiz.) Trecere forțată a unui gaz printr-un lichid; barbotare. 2. (Tehn.) Ungere automată a organelor interne ale unui motor prin scăldarea lor într-un rezervor de ulei special. – Din fr. barbotage.
BARBOTÁRE, barbotări, s. f. (Chim., Fiz.) Barbotaj. – Cf. fr. barboter.
BARBÚN, barbuni, s. m. Pește de mare, de culoare roșiatică, cu înotătoare galbene, cu două fire lungi în formă de mustăți, sub bărbie, și cu carnea foarte gustoasă (Mullus barbatus). – Din ngr. barbúni.
BARBÚT s. n. Joc de noroc cu zaruri. – Din tc. barbut.