Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

B s. m. invar. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră (4)). [Pr.: be].

BA adv. 1. (Exprimă opoziția față de ideea din propoziția negativă sau negativ-interogativă anterioară, de obicei cu reluarea verbului) N-am timp acum de tine! – Ba ai! Nu mi-ai văzut ochelarii? – Ba i-am văzut pe birou. ◊ (Întărind pe nu) Mă duc la meci. – Ba n-ai să te duci! ◊ (Întărind pe da prin care se răspunde la o propoziție interogativ-negativă sau se rectifică ideea din propoziția negativă anterioară) N-ai bani (?) – Ba da, am. Expr. A nu zice (sau spune) nici da, nici ba = a nu se pronunța într-o problemă; a se abține. ◊ (Reg.; în expr.) Ca mai ba sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! ◊ (Pop.) Nu. Fost-ai azi la sapă? – Ba! ◊ (Cu slăbirea ideii de opoziție, în expr.) Ba bine că nu = evident că da, se-nțelege. Ba (nu) zău! = a) (ir.) haida de! să fim serioși!; b) să fim drepți! 2. (Urmat de și sau chiar, încă) Mai mult, în plus, pe deasupra. Cine bea fără măsură își bea banii, mintea, ba și sănătatea. 3. (În corelație cu el însuși, având rol de conjuncție disjunctivă) Sau... sau; când... când; acum... acum; aci... aci. – Din bg., scr., pol., ucr. ba.

BABÁ, babale, s. f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.

BABÁC s. m. v. babacă.

BABÁCĂ, babaci, s. m. (Reg.) Tată. ◊ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii, se spune despre cineva care duce o viață fără griji cu banii tatălui său sau, p. ext., cu banii altuia. ◊ (Fam.; la pl.) Părinți. [Var.: băbácă, babác s. m.] – Din ngr. babákas.

BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalic.

BABÁN, -Ă, babani, -e, adj. (Arg. și fam.) Mare, de dimensiuni apreciabile, dolofan. A prins o știucă babană - Et. nec.

BABARÓS, babaroase, s. n. (Arg.) Zar. – Et. nec.

BABÁU s. m. invar. v. baubau.




BABÁUA s. f. invar. v. baubau.

BÁBĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă1. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ◊ (Fam. și glumeț) Soție ◊ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijinire a unui acoperiș sau a unui planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci în formă de toartă (numită și femeiușcă) în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cârlig (numită și moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede. – Din bg., scr., ucr. baba.

BABÉTĂ1, babete, s. f. (Fam.) Femeie bătrână, babă (I). – Babă + suf. -etă.

BABÉTĂ2 s. f. v. bavetă.

BABÉTE, babeți, s. m. (Iht.) Zglăvoacă (1) (Cottus gobio)Et. nec.

BABEURRE subst. Aliment acrișor, preparat din lapte crud sau fiert, cu scoaterea (parțială) a smântânii și folosit în alimentația sugarului. [Pr.: babör] – Cuv. fr.

BABILONIÁN, -Ă, babilonieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație semitică ce a trăit în Babilon, în mileniile 2-1 a. Cr.; (și la sg.) persoană care a aparținut acestei populații. 2. Adj. Babilonic. Cultura babiloniană. - Babilon (n. pr.) + suf. -ean.

BABILÓNIC, -Ă, babilonici, -ce, adj. Care se referă la Babilon, din vremea Babilonului; babilonian. ◊ Robia babilonică = perioada exilului evreilor în Babilonia. – Din lat. babylonicus.

BABILONÍE, babilonii, s. f. 1. Vorbire sau scriere încâlcită, confuză. 2. Învălmășeală mare, dezordine. [Var.: vaviloníe s. f.] – Babilon (n. pr.) + suf. -ie.

BÁBIȚĂ1, babițe, s. f. 1. (Ornit.) Pelican. 2. Nume dat la două specii de ciuperci, în forma unei copite de cal, care cresc pe copaci și din care se prepară iasca (Polyporus fomentarius, polyporus ignarius). – Din bg., scr. babica.

BÁBIȚĂ2, babițe, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Diaree a sugacilor. – Din bg. babici.

BABÓI, baboi, s. m. (Iht.) 1. Pește mic de orice specie. 2. (Reg.) Biban – Din bg. baboj.

BABOIÁȘ, baboiași, s. m. Diminutiv al lui baboi. [Pr.: -bo-iaș] – Baboi + suf. -aș.

BABÓRD, baborduri, s. n. Partea stângă a unei nave după direcția înaintării. ◊ Marginea din stânga a fuzelajului unei nave aeriene (privind în direcția de zbor). – Din fr. bâbord.

BABÓRNIȚĂ, babornițe, s. f. Babă urâtă și rea; cotoroanță. ◊ Vrăjitoare. [Var.: băbórniță s. f.] – contaminare între babă și bahorniță.

BÁBOȘĂ, baboșe, s. f. (Ornit.; reg.) Pelican. – Cf. babiță1.

BABUÍN, babuini, s. m. Maimuță cinocefală cu buze proeminente. – Din fr. babouin.

BABÚȘCĂ, babuște, s. f. Pește de apă dulce, lung de 10-12 cm, argintiu pe spate, alb pe abdomen și cu înotătoarele roșii; ocheană, bălos (2) (Rutilus rutilus). – Din bg. babușka.

BABUVÍSM s. n. Curent utopic egalitar, creat de Babeuf. – Din fr. babouvisme.

BAC1, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BAC2, bacuri, s. n. Element al sculelor și dispozitivelor de strângere (menghine, mandrine etc.) cu care se prind piesele în vederea prelucrării lor. – Din germ. Backe.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10    >   >> 
pagina 1 din 97

 
Dezvoltare site Web Activ | Intranet | Asigurat 24 rca ieftin  |  Copyright (C) 2004-2015 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii