Toate definitiile
BAIADÉRĂ, baiadere, s. f. Dansatoare indiană. [Pr.: ba-ia-] – Din fr. bayadère.
BAIÁN, baiani, s. m., baiane, s. n. 1. S. m. Cântăreț rus sau ucrainean de balade. 2. S. n. Armonică de mână folosită de baiani (1). [Pr.: ba-ian] – Din rus. baian.
BAIBARÁC, baibarace, s. n. (Reg.) Haină scurtă până la brâu, purtată odinioară la țară. – Din ucr. baĩbarak.
BÁIDER, baidere, s. n. (Reg.) Fular de bumbac sau de lână colorată. – Din germ. Beider.
BAIDERÁȘ, baiderașe, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui baider. – Din baider + suf. -aș.
BÁIE1, băi, s. f. I. 1. Scăldat, scaldă, îmbăiere. 2. Cadă, vas special de îmbăiat; feredeu. ♦ Apă de îmbăiat. ◊ Expr. Baie de sânge = cantitate mare de sânge pierdută de cineva; p. ext. măcel. ♦ Clădire cu instalații speciale de îmbăiere; p. restr. încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. (Urmat de determinări) Expunere a corpului (gol), în scop igienic sau curativ, la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție chimică etc. în vederea unor operații tehnice; p. ext. lichidul, soluția chimică etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Stațiune balneară. [Pr.: ba-ie] – Lat. bannea (= balnea). Cf. sl. banja.
BÁIE2, băi, s. f. (Reg.) Mină1 (din care se extrag mineralele). [Pr.: ba-ie] – Din magh. bánya.
BÁIER s. n. v. baieră.
BÁIERĂ, băieri, s. f. Curea, sfoară, ață etc. cusută sau prinsă de un obiect spre a putea fi transportat, atârnat, strâns etc. ◊ Expr. A strânge băierile pungii = a face economii, a deveni econom. A avea nouă băieri la pungă = a fi zgârcit. A (i se) rupe băierile inimii = a simți (sau a produce cuiva) o mare durere sufletească. A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui. A ofta (sau a striga, a râde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a râde) foarte tare, foarte puternic. [Pr.: ba-ie-. - Pl. și: baieri. Var.: báier s. n.] – Din lat. bajulus, bajula.
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Armă albă în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau cu o jumătate de cerc. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.
BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub un drapel. [Pr.: ba-i-. Pl. și: bairacuri] – Din tc. bayrak.
BAIRÁM, bairamuri, s. n. 1. Numele a două mari sărbători religioase musulmane. 2. (Fam.) Petrecere, chef mare. – Din tc. bayram.
BAIT, baiți, s. m. (Inform.) Ansamblu de biți (de obicei 8) folosit pentru exprimarea capacității de memorie (3). – Din engl. byte.
BAIȚ, baițuri, s. n. Colorant folosit în tâmplărie, în industria textilă, în tăbăcărie etc. – Din germ. Beize.
BÁIU interj. (Reg.) Nici să nu te gândești (la așa ceva)! nici vorbă! – Probabil din ba + io (= eu).
BAJOAIÉR, bajoaiere, s. n. Perete lateral de ecluză. [Pr.: -joa-ier] – Din fr. bajoyer.
BAL1, baluri, s. n. Petrecere (publică) cu dans, organizată seara sau noaptea. – Din fr. bal.
BAL2, baluri, s. n. (Înv.) Balot. – Din fr. balle.
BALABÚSTĂ, balabuste, s. f. Nevastă de evreu. ♦ (Glumeț) Nevastă, soție. ♦ (Fam., depr.) Femeie grasă și diformă. – Din idișul balabuste.
BALÁDĂ, balade, s. f. 1. Creație epică în versuri care relatează o acțiune eroică, o legendă, o întâmplare istorică etc. 2. Bucată muzicală cu caracter narativ. – Din fr. ballade.
BALADÉSC, -ESCĂ, baladești, adj. (Livr.) De baladă; (rar) baladier. – Baladă + suf. -esc.
BALADIÉR, -Ă, baladieri, -e, adj. (Rar) Baladesc. [Pr.: -di-er] – baladă + suf. -ier.
BALADÓR, baladoare, s. n. Piesă de angrenaj în formă de ax cu multe roți dințate, cu ajutorul cărora se schimbă viteza de rotație. – Din fr. baladeur.
BALAFÓN, balafoane, s. n. Instrument muzical african de percuție, format din lame de lemn acordate diatonic. – Din fr. balafon.
BALALÁICĂ, balalaici, s. f. Instrument muzical cu trei coarde și cutie de rezonanță triunghiulară. – Din rus. balalaika.
BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.
BALAMÚC, balamucuri, s. n. Clinică pentru alienați mintali; casă de nebuni. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.
BALÁNGA interj. v. balang.
BALÁNGĂ, bălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; talangă; sunetul produs de un astfel de clopot. – Din balang.
BALÁNS, balansuri, s. n. 1. Mișcare de legănare a unui obiect; pendulare, balansare. 2. (În sintagmele) Balans al culorilor = reglare a semnalelor video ale unui sistem de televiziune în culori, pentru obținerea reproducerii fidele a culorilor. Balans stereofonic = reglaj al unui sistem stereofonic pentru a egaliza nivelele sonore ale canalelor. – Din balansa (derivat regresiv).