Toate definitiile
BALANSÁ, balansez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca când într-o parte, când într-alta; a (se) legăna, a (se) hâțâna, a pendula. 2. Tranz. A face egale, a echilibra părțile unei balanțe (2), ale unui cont etc. – Din fr. balancer.
BALANSÁRE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, balans, pendulare. – V. balansa.
BALANSÁT, -Ă, balansați, -te, adj. 1. Legănat2 (1). 2. (Tehn.; despre dispozitive) Care este astfel reglat încât nu depășește limitele de balans (1). – V. balansa.
BALANSIÉR, balansiere, s. n. 1. Piesă care reglează prin oscilațiile ei mișcarea unui mecanism; balansor. Balansier de ceasornic. 2. Bară lungă și subțire utilizată de dansatorii pe sârmă pentru a-și ține echilibrul. 3. Organ de echilibru pentru zbor la insectele diptere în formă de măciucă, situat pe metatorace. [Pr.: -si-er. – Var.: (2, înv.) balanțiér s. n.] – Din fr. balancier.
BALANSÍNĂ, balansine, s. f. Parâmă de metal sau de cânepă care susține vergile încrucișate ale catargului unei nave cu pânze sau stâlpii bigelor de încărcare montate pe nave. – Din fr. balancine.
BALANSOÁR, balansoare, s. n. Fotoliu care se balansează pe două tălpi curbate. – Din fr. balançoire.
BALANSÓR, balansoare, s. n. Balansier (1). – Balansa + suf. -or.
BALÁNȚĂ, balanțe, s. f. 1. Instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți etalonate. ◊ Balanță romană = cântar cu o singură greutate etalonată, care se deplasează pe brațul lung al pârghiei inelate de al cărei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântărit. ◊ Expr. A pune în balanță = a compara două lucruri sau două fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelații din emisfera australă. 2. (Fin.) Comparație, raport între mai mulți indicatori care trebuie echilibrați; (concr.) tabel, situație care conține o asemenea operație etc. ◊ Balanță de verificare = operație contabilă de totalizare a cifrelor din debit și a celor din credit; situația conturilor la o anumită dată. Balanță comercială (a unei țări) = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului. – Din fr. balance.
BALANȚIÉR, balanțiere, s. n. v. balansier.
BALÁST, balasturi, s. n. 1. Încărcături de saci de nisip, pietriș etc. care reechilibrează o ambarcație sau reglează ridicarea în aer a unui aerostat; lest, savură. ♦ Cameră care se umple cu apă sau cu aer pentru a modifica greutatea unui submarin în vederea manevrei de scufundare a lui la suprafață. ♦ Fig. Ceea ce este împovărător, nefolositor. 2. Pietriș, zgură etc., folosite ca așternut pe care se montează traversele șinelor de tren; amestec de pietriș și de nisip întrebuințat la prepararea betonului, la pietruirea șoselelor etc. – Din fr. ballast.
BALASTÁ, balastez, vb. 1. Tranz. A acoperi cu balast (2) o șosea, un teren etc. – Din fr. ballaster.
BALASTÁRE, balastări, s. f. Acțiunea de a balasta. – V. balasta.
BALASTIÉRĂ, balastiere, s. f. Carieră de nisip sau de pietriș. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. ballastière.
BALASTÓR, balastoare, s. n. Mașină folosită pentru balastarea liniilor de cale ferată. – Balasta + suf. -or.
BALÁUR, balauri, s. m. (În basme) Monstru care întruchipează răul, imaginat ca un șarpe uriaș cu unul sau mai multe capete, adesea înaripat. ♦ (Art.) Denumirea populară a constelației dragonului. [Pr.: -la-ur] – Cf. alb. bollë „șarpe”, scr. blavor.
BÁLĂ, bale, s. f. (Pop.) Monstru, dihanie, fiară groaznică. – Et. nec.
BALCANIÁDĂ, balcaniade, s. f. Competiție sportivă care are loc la intervale regulate, cu participarea sportivilor din țările balcanice. [Pr.: -ni-a-] – Balcani (n. pr.) + suf. -iadă.
BALCÁNIC, -Ă, balcanici, -ce, adj. Din (sau privitor la) Munții Balcani sau din regiunea acestor munți. ◊ (Sport) Jocuri balcanice = balcaniadă. – Din fr. balkanique.
BALCANÍSM, balcanisme, s. n. Cuvânt sau construcție sintactică specifică unor limbi balcanice. – Balcani (n. pr.) + suf. -ism.
BALCANÍST, -Ă, balcaniști, -ste, s. m. și f. Balcanolog. – Din germ. Balkanist.
BALCANÍSTICĂ s. f. Ansamblu de studii și cercetări referitoare la limbile, folclorul, etnografia și istoria popoarelor balcanice. – Balcani (n. pr.) + suf. -istică (după lingvistică, folcloristică etc.).
BALCANOLÓG, -Ă, balcanologi, -ge, s. m. și f. Specialist în balcanistică; balcanist. – Balcani (n. pr.) + suf. -olog (după filolog, sociolog etc.).
BALCANOLOGÍE s. f. Balcanistică. – Din fr. balkanologie.
BALCẤZ, -Ă, balcâzi, -e, adj. (Reg.) Urât, hâd, diform, slut, pocit. – Et. nec.
BALCÓN, balcoane, s. n. 1. Platformă cu balustradă pe peretele exterior al unei clădiri, comunicând cu interiorul printr-una sau mai multe uși. 2. Parte a unei săli de spectacol, de conferințe etc. așezată deasupra parterului. – Din fr. balcon.
BALCONÁȘ, balconașe, s. n. Diminutiv al lui balcon. – Balcon + suf. -aș.
BALDACHÍN, baldachine, s. n. 1. Acoperământ decorativ, împodobit cu perdele, așezat deasupra unui tron, a unui pat, a unui amvon, a unui catafalc etc.; p. ext. lucrare de arhitectură care imită acest acoperământ decorativ. 2. Acoperământ de pânză care se purta deasupra unui demnitar laic sau al bisericii la anumite procesiuni. [Pl. și baldachinuri. – Var.: (înv.) baldahin s. n.] – Din fr. baldaquin.
BALDAHÍN s. n. v. baldachin.
BÁLE s. f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori mult ceva. ♦ Materie mucilaginoasă care acoperă corpul peștilor. ♦ Urmă mucoasă lăsată de melc în mers. – Cf. lat. *baba.
BÁLEGĂ s. f. v. baligă.