Toate definitiile

BANDERÍLĂ, banderile, s. f. (Rar) Suliță mică împodobită cu fâșii multicolore de pânză, pe care toreadorii o infig în ceafa taurului ca să-l ațâțe. – Din fr. banderille.

BANDERÓLĂ, banderole, s. f. 1. Fâșie de hârtie lipită în jurul unui ambalaj sau pe locul lui de deschidere, ca mijloc de control al integrității mărfii ambalate. ♦ Bandă de hârtie care împiedică deschiderea unui volum recent apărut și pe care se imprimă de obicei reclama editurii. 2. Brasardă. 3. Steguleț care servește ca semn distinctiv (prins în vârful unei lănci, al unui catarg. etc). – Din fr. banderole.

BANDIÉRĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag, drapel, stindard. ♦ Spec. Steag al unei unități militare. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.

BANDÍT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă¹ de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.

BANDITÉSC, -EASCĂ, banditești, adj. Tâlhăresc. – Bandit + suf. -esc.

BANDITÉȘTE adv. Ca bandiții; tâlhărește. – Bandit + suf. -ește.

BANDITÍSM, banditisme, s. n. Atitudine, comportare, faptă de bandit; tâlhărie. – Din fr. banditisme.

BANDOTÉCĂ, bandoteci, s. f. Colecție de benzi de magnetofon. ♦ Dulap, cameră în care se păstrează această colecție. – Din germ.Bandothek.

BANDÚLĂ, bandule, s. f. Pară de lemn îngreuiată cu plumb, fixată la capătul unei frânghii subțiri, care se aruncă pe țărm spre a se lega de ea și a se trage parâmele de acostare. – Et. nec.

BANDULIÉRĂ, banduliere, s. f. Fâșie de piele, stofă etc. trecută de-a curmezișul pieptului, de la umăr la coapsa opusă, spre a susține sabia, pușca etc. ◊ Loc. adv. În bandulieră = purtat de-a curmezișul spatelui sau pieptului. [Pr.: -li-e-] – Din fr. bandoulière.

BANDURÁR, bandurari, s. m. (Rar) Bandurist. – Bandură² + suf. -ar.

BANDÚRĂ¹, bandure, s. f. (Reg.) Cârpă de pânză groasă și aspră. ♦ Epitet pentru o femeie destrăbălată, cu purtări urâte. – Et. nec.

BANDÚRĂ², banduri, s. f. Instrument muzical popular ucrainean ca o chitară cu gâtul scurt, prevăzut cu 8 până la 24 de coarde. – Din ucr. bandura.

BANDURÍST, -Ă, banduriști, -ste, s. m. și f. Cântăreț din bandură²; bandurar. – Bandură + suf. -ist.

BANG interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul unui clopot sau alt sunet metalic; dang, balang. – Onomatopee.

BANG SÓNIC s. n. (Fiz.) Zgomot puternic produs în momentul când un corp în mișcare depășește viteza sunetului. – Din engl. sonic bang.

BÁNGĂT, bangăte, s. n. (Rar) Dangăt. – Bang + suf. -ăt.

BANIÉRĂ, baniere, s. f. (Franțuzism înv.) Drapel militar feudal. ♦ Unitate militară feudală. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. bannière.

BÁNIȚĂ, banițe, s. f. Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; dublă (1). ♦ Vas special (făcut din doage) care are această capacitate. – Din bg. banica.

BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu partea superioară a cutiei de rezonanță formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.

BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă² (1). ♦ Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și a mânecilor cămășii. 2. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Din rus. bant(a).

BANTÚ s. m. invar., adj. invar. 1. S. m. invar. Populație africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de această populație. [Acc. și: bántu]. – Din fr. bantous.

BANTUSTÁN, bantustane, s. n. Regiune, teritoriu etc. rezervat negrilor, în perioada regimului rasist din Republica Africa de Sud. – Din engl. bantustan.

BANTUSTANIZÁRE, bantustanizări, s. f. Politică promovată în Republica Africa de Sud prin care se urmărea izolarea negrilor în bantustane. – De la bantustan.

BAOBÁB, baobabi, s. m. Arbore de dimensiuni uriașe din Africa tropicală, cu tulpina ajungând până la un diametru de 20 m și cu fructe mari, lunguiețe (Adansonia digitata). [Var.: boabáb s. m.] – Din fr. baobab.

BAPTÍSM s. n. Doctrină și sectă creștină protestantă care consideră că botezul trebuie să fie acordat numai adulților creștini ce se căiesc de păcatul originar. – Din fr. baptisme.

BAPTÍST, -Ă, baptiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al baptismului. 2. Adj. Care aparține baptismului, privitor la baptism. – Din fr. baptiste.

BAPTISTÉRIU, baptisterii, s. n. Mic edificiu construit lăngă o biserică catolică pentru oficierea botezurilor. ♦ Spațiu, capelă în interiorul unei biserici catolice, destinate oficierii botezului. – Din lat. baptisterium.

BAR¹, bari, s. m. Unitate de măsură a presiunii atmosferice egală cu un milion de barii. – Din fr. bar.

BAR², baruri, s. n. (La unele jocuri de copii) Spațiu, loc de odihnă și de refugiu dinainte stabilit de jucători (la „ulii și porumbeii”, „leapșa” etc.) – et. nec.