Toate definitiile
JONCTÓR, jonctori, s. m. Muncitor specializat în legarea cablurilor electrice. – Joncț[iune] + suf. -tor.
JONCȚIUNE, joncțiuni, s. f. Legătură, unire; (concr.) locul unde se realizează legătura, unirea unor părți, unor elemente etc. ♦ (Electron.) Zonă de contact între două regiuni cu mecanisme diferite de conducție ale unui semiconductor, între doi semiconductori sau între un metal și un semiconductor. ♦ (Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propoziții sau fraze, care constă în legarea lor prin cuvinte ajutătoare. ♦ (Mil.) Loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități militare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. jonction.
JONGLÁ, jonglez, vb. I. Intranz. A arunca în aer și a prinde cu repeziciune și cu abilitate mai multe obiecte unul după altul. ♦ Fig. A folosi prompt și cu abilitate idei, cuvinte etc. – Din fr. jongler.
JONGLÉR, jongleri, s. m. Artist de circ sau de varietăți iscusit în arta de a jongla. – Din fr. jongleur.
JONGLERÍE, jonglerii, s. f. 1. Îndeletnicirea jonglerului; arta de a jongla. ♦ (Concr.) Figură, număr executat de un jongler. 2. Fig. Abilitate și promptitudine în folosirea cuvintelor, expunerea ideilor. ♦ Mașinație, uneltire, intrigă. – Din fr. jonglerie.
JÓRDIE, jordii, s. f. Joardă (1). [Var.: (reg.) jắrdie s. f.] – Joardă + suf. -ie.
JORDÍȚĂ, jordițe, s. f. Diminutiv al lui joardă. – Joardă + suf. -iță.
JOS, JOÁSĂ, joși, joase, adv., adj. I. Adv. 1. Aproape de pământ, la nivelul pământului; într-un loc mai puțin ridicat (decât altul). ◊ De sus până jos = în întregime. De sus în jos = în direcție verticală coborâtoare. ◊ Cu fața în jos = (culcat) pe burtă. Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) atârnat sau spânzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda. Cu nasul în jos = supărat, trist; umilit, rușinat. ◊ Loc. adj. (Pop.) Din jos = a) care se află într-o regiune așezată mai la vale sau mai la sud; b) care vine din mase, din popor; c) care face parte din mulțimea oamenilor de rând. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioară, de la baza unui loc, a unui obiect. În josul apei = în direcția curgerii apei; la vale; în aval. ◊ Expr. A (se) da jos = a (se) coborî. A lăsa jos = a lăsa din mână, punând în altă parte. A lăsa ochii în jos = a privi spre pământ (rușinat, timid etc.). A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămâne) mai pe (sau pre) jos = a nu fi întrecut, a nu rămâne în urmă. A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în jos = a privi pe cineva cu dispreț. ♦ (Cu valoare de interj.) Exprimă o comandă de așezare sau ostilitatea, dezaprobarea etc. față de cineva sau de ceva. ♦ Fig. În stare de decădere morală, materială sau socială. ◊ (Ieșit din uz; azi ironic) Muncă de jos = muncă la care era trimis cineva retrogradat dintr-o funcție de răspundere. 2. La nivelul locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. ◊ Pe jos = a) pe pământ; b) cu piciorul. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se află pe pământ sau pe dușumele. II. Adj. 1. Care este puțin ridicat de la pământ; scund. ♦ (Despre frunte) Îngust. 2. (Despre terenuri) Așezat într-un loc mai coborât, în vale; p. ext. apătos, mocirlos. 3. (Despre glas și despre sunete muzicale) Care are o tonalitate coborâtă; grav, gros, adânc, profund. 4. (Fiz.; despre temperatură, presiune etc.) Scăzut, mic, coborât. 5. (Fiz.; despre frecvențe) Cu un număr mic de perioade pe unitatea de timp. – Lat. deo[r]sum.
JOSEÁN, -Ă, joseni, -e, s. m. și f. (Înv. și reg.) Locuitor al Moldovei de sud. – Jos + suf. -ean.
JÓSNIC, -Ă, josnici, -ce, adj. Lipsit de demnitate; mârșav, abject. – Jos + suf. -nic.
JOSNICÍE, josnicii, s. f. Faptul de a fi josnic; (concr.) faptă josnică; mârșăvie, ticăloșie. – Josnic + suf. -ie.
JÓTĂ, jote, s. f. Dans popular spaniol cu mișcări repezi și cu acompaniament de castaniete, la care perechile dansează față în față pe loc. [Pr.: hotă] – Din sp. jota.
JOULE, jouli, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu lucrul mecanic efectuat de forța de un newton, când punctul ei de aplicație se deplasează cu un metru în direcția și în sensul forței. [Pr.: jul] – Din fr., enlg. joule.
JOVIÁL, -Ă, joviali, -e, adj. Bine dispus, vesel, voios, glumeț, comunicativ. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. jovial.
JOVIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi jovial; veselie, voioșie, bună dispoziție. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. jovialité.
JUBILÁ, jubilez, vb. I. Intranz. A simți o mare satisfacție (exteriorizând-o), a se bucura din plin de ceva; a triumfa. – Din fr. jubiler, lat. jubilare.
JUBILÁRE, jubilări, s. f. Satisfacție însoțită de veselie mare; (rar) jubilație. – V. jubila.
JUBILATÍV, -Ă, jubilativi, -e, adj. (Rar) Triumfător, vesel. – Din jubila.
JUBILÁȚIE, jubilații, s. f. (Rar) Jubilare. – Din fr. jubilation.
JUBILÉU, jubilee, s. n. Sărbătorire a împlinirii unui număr de ani (de obicei cincizeci) de la producerea unui eveniment important. – Din fr. jubilé, lat. jubilaeus.
JUBILIÁR, -Ă, jubiliari, -e, adj. De jubileu, făcut pentru un sau cu ocazia unui jubileu. ◊ An jubiliar = an în care are loc un jubileu. [Pr.: -li-ar] – Din jubileu (după fr. jubilaire).
JUCÁ, joc, vb. I. 1. Refl. A-și petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra. ◊ Expr. A se juca cu focul = a trata în mod ușuratic un lucru primejdios sau o problemă gravă. 2. Refl. Fig. A-și bate joc, a nu da importanța cuvenită, a nu lua în serios pe cineva sau ceva; a glumi. ◊ Expr. A se juca cu sănătatea (sau cu viața) = a-și neglija sănătatea, a se expune primejdiei. ♦ Tranz. (Rar) A-și bate joc de cineva; a păcăli, a hărțui, a șicana. ◊ Expr. A juca festa (sau renghiul) cuiva = a face cuiva o farsă, a-l păcăli. 3. Intranz. A-și petrece timpul cu jocuri de noroc sau de societate. ♦ Tranz. A pune în joc, a miza pe o carte, pe un număr etc.; fig. a-și asuma un mare risc. 4. Intranz. A participa ca jucător la o competiție sportivă. ♦ Tranz. A practica un anumit joc sportiv. 5. Intranz. și tranz. (Pop.) A dansa. 6. Intranz. Fig. (Despre lucruri văzute în mișcare) A se mișca (sau a da impresia că se mișcă) repede și tremurat; a vibra. ◊ Expr. A-i juca (cuiva) ochii (în cap), se spune despre un om șiret sau despre un om isteț, cu privirea ageră, inteligentă. ♦ Tranz. A mișca repede, a clătina. 7. A interpreta un rol într-o piesă sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da o reprezentație. ♦ Tranz. A reprezenta o piesă, a prezenta un spectacol. ◊ Expr. A juca un rol (important) = a avea însemnătate mare, a fi decisiv pentru cineva sau ceva. 8. Intranz. A nu sta bine fixat, a se mișca; (despre piesele unei mașini, ale unui angrenaj etc.) a se deplasa într-un spațiu restrâns. – Lat. pop. jocare.
JUCÁBIL, -Ă, jucabili, -e, adj. (rar) Ușor de jucat (7); care se pretează reprezentării (3). – Juca + suf. -bil.
JUCÁT s. n. Faptul de a (se) juca. – V. juca.
JUCĂRÉA, jucărele, s. f. Jucărioară. – Jucărie + suf. -ea.
JUCĂRÍCĂ, jucărele, s. f. Jucărioară. – Jucărie + suf. -ică.
JUCĂRÍE, jucării, s. f. 1. Obiect cu care se joacă copiii. ♦ Fig. Persoană sau lucru ajuns la discreția cuiva; păpușă, marionetă. 2. Fig. Lucru neînsemnat; fleac, bagatelă, nimic. – Juca + suf. -ărie.
JUCĂRIOARĂ, jucărioare, s. f. Diminutiv al lui jucărie; jucărea. [Pr.: -ri-oa-] – Jucărie + suf. -ioară.
JUCĂTÓR, -OÁRE, jucători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care practică un joc sportiv, de societate, de noroc etc. 2. (Pop.) Dansator. ♦ (Adjectival) Jucăuș, zglobiu. – Juca + suf. -ător.
JUCĂÚȘ, -Ă, jucăuși, -e, adj. 1. Căruia îi place să se joace. ♦ Căruia îi place să danseze. 2. Fig. Care se mișcă repede și capricios; vioi, neastâmpărat, zglobiu. – Juca + suf. -uș.