Toate definitiile

JERTFÉLNIC, jertfelnice, s. n. (Înv.) Loc destinat aducerii jertfelor; (în biserica creștină) masa din altar. – Din sl. žrŭtvŭnikŭ.

JERTFÍ, jertfesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce (o) jertfă (1). 2. Tranz. și refl. A (se) sacrifica. ♦ Tranz. (Rar) A omorî. – Din jertfă.

JERTFÍRE s. f. Acțiunea de a (se) jertfi. – V. jertfi.

JERUÍ vb. IV. v. jărui.

JET¹, jeturi, s. n. Curent de lichid sau de gaz care țâșnește cu presiune printr-un orificiu. – Din fr., eng. jet.

JET², jeturi, s. n. Avion cu reacție. [Pr.: get] – Din engl. jet [plane].

JETÉLĂ, jetele, s. f. Dig care se construiește la intrarea într-un port maritim sau la gura unui fluviu care se varsă într-o mare fără maree, pentru a evita înnisiparea sau pentru a ușura transportul aluviunilor. – Cf. fr. jetée.

JETÉU, jeteuri, s. n. (În tricotaj) Ochi¹ (II, 4) obținut prin înfășurarea firului o singură dată pe andrea, apucându-l din față spre spate. – Din fr. jeté.

JETÓN, jetoane, s. n. 1. Fisă. 2. Sumă plătită membrilor unui consiliu de administrație al unei întreprinderi pentru fiecare ședință la care iau parte. – Din fr. jeton.

JEȚ, jețuri, s. n. Scaun înalt cu spetează și brațe. [Var.: (înv. și reg.) jelț, jilț s. n.] – Din germ. Sitz.

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Conductă sau canal deschis în partea superioară, făcut în piatră, într-un trunchi de copac etc., permițând (prin înclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. ♦ Canal de scurgere pentru apă sau adăpătoare pentru vite. ♦ Streașină. 2. Crestătură, scobitură, adâncitură. 3. Făgaș, râpă făcută la munte de șuvoiul ploilor; p. ext. vale. 4. Șănțuleț, canal mic care servește la udatul semănăturilor (în grădinile de zarzavat); rigolă. 5. Scocul morii. – Din sl. žlebŭ.

JGHEBULÉȚ, jghebulețe, s. n. Diminutiv al lui jgheab. – Jgheab + suf. -uleț.

JIÁN, -Ă, jieni, -e, subst. 1. S. m. și f. Locuitor din regiunea Jiului. 2. S. f. art. Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în jurul Sibiului și în nordul Olteniei; melodie după care se execută acest dans; jieneasca, jianca. [Pr.: ji-an] – Jiu (n. pr.) + suf. -an.

JIÁNCĂ, (1) jience, s. f. 1. Locuitoare din regiunea Jiului. 2. Art. Jiana, v. jian (2). [Pr.: ji-an-] – Jian + suf. -că.

JICLÓR, jicloare, s. n. Parte a carburatorului, de forma unui dop, cu un orificiu care dozează debitul de combustibil necesar formării amestecului carburant la motoarele cu ardere internă. – Din fr. gicleur.

JICNÍ vb. IV. v. jigni.

JICNICÉR s. m. v. jitnicer.

JIDÁN, jidani, s. m. (Pop. și peior.) Evreu. – Jid (reg. „evreu” < sl.) + suf. -an.

JIDÁNCĂ, jidance, s. f. (Pop. și peior.) Evreică. – Jidan + suf. -că.

JIDĂNCÚȚĂ, jidăncuțe, s. f. (Pop. și peior.) Diminutiv al lui jidancă; evreică tânără. – Jidancă + suf. -uță..

JIDĂNÉSC, -EÁSCĂ, jidănești, adj. (Pop. și peior.) Evreiesc. – Jidan + suf. -esc.

JÍDOV, jidovi, s. m. (Pop. și peior.) Evreu. – Din sl. židovinŭ.

JIDOVÉSC, -EÁSCĂ, jidovești, adj. (Pop. și peior.) Evreiesc. – Jidov + suf. -esc.

JIENEÁSCĂ s. f. art. Jiana, v. jian (2). [Pr.: ji-e-] – Jian + suf. -ească.

JIGÁLĂ, jigale, s. f. (Înv. și reg.) Cui întors la vârf și înfierbântat, cu care se găuresc ciubucele sau se decorează diverse obiecte de lemn. [Var.: juválă s. f.] – Din ucr. žyhalo.

JIGÁNIE, jigănii, s. f. (Fam.) Animal sălbatic; jivină, lighioană; p. ext. animal domestic. – Contaminare între jivină și gânganie.

JIGĂRÁIE, jigărăi, s. f. Boală a animalelor care constă în inflamarea faringelui. 2. Câine slab, prăpădit; jigodie. [Pr.: -ra-ie] – Cf. magh. zsigora = „boală de câine” și (2) bg. žegarĩ.

JIGĂREÁLĂ, jigăreli, s. f. Slăbiciune fizică, lipsă de vlagă. ♦ Stare de degradare; dărăpănare. – Jigări + suf. -eală.

JIGĂRÍ, jigăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A-și pierde vlaga; a slăbi; a se sfriji. 2. A se degrada, a se strica, a se jerpeli, a se învechi. – Din jigărit (derivat regresiv).

JIGĂRÍT, -Ă, jigăriți, -te, adj. (Fam.) 1. Lipsit de vlagă; slab; sfrijit. 2. Cu aspect jerpelit, învechit, degradat. – Cf. magh. szigár.