Toate definitiile

JÁPȘĂ, japșe, s. f. Depresiune de mică adâncime din bălțile sau din Delta Dunării, cu contur circular sau alungit, acoperită de apă numai în timpul revărsărilor, în care se dezvoltă o bogată vegetație de apă. ◊ (Pop.) Baltă mică. [Pl. și: jăpși] – Et. nec.

JAR¹ s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.

JAR² s. n. Părul scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.

JARCALÉTE, jarcaleți, s. m. (Reg.) Vlăjgan, haimana. – Cf. jarcă.

JÁRCĂ, jărci, s. f. (Reg.) Piele de oaie (în stare proastă); p. ext. oaie bătrână și slabă. – Et. nec.

JÁRCHILĂ, jarchile, s. f. (Reg.) Haină uzată; cojoc de piele proastă. – Jarcă + suf. -ilă.

JÁRCHINĂ, jarchine, s. f. (Reg.) 1. Ciomag. 2. Bucată (de ceva). – Et. nec. Cf. jarcă.

JÁRDĂ, jarde, s. f. Os mort care se dezvoltă pe fața din afară a jaretului. – Din fr. jarde.

JARDINIÉRĂ, jardiniere, s. f. Etajeră de lemn, suport de metal etc. pe care se țin ghivece cu plante ornamentale; cutie în care se pune pământ pentru flori, așezată sub ferestre sau pe balcoane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. jardinière.

JARÉT, jarete, s. n. Articulație a membrului posterior la animalele patrupede, situată între gambă și fluier. – Din fr. jarret.

JARGÓN, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. 2. (Înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

JARGÓN, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., care reflectă fie dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor, fie tendința de a folosi termeni specifici profesiunilor respective și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi, sau a celor de îngustă specialitate. 2. (Înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.

JÁRIȘTE s. f. 1. (Înv.) Jar¹; foc; p. ext. vatră. 2. Loc pustiit de foc. ♦ Pădure arsă pe locul căreia se dezvoltă o nouă vegetație lemnoasă. – Jar¹ + suf. -iște.

JART interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o palmă dată cuiva. – Onomatopee.

JARTEÁ, jartele, s. f. (Pop.) Jartieră. [Var.: (reg.) jartélă s. f.] – Din fr. jarretelle.

JARTÉLĂ, s. f. v. jartea.

JARTIÉRĂ, jartiere, s. f. Accesoriu de imbrăcăminte, confecționat dintr-o panglică de elastic care menține ciorapul întins pe picior; jartea, calțavetă. ♦ Fiecare dintre bucățile de elastic ale unui portjartier, prevăzute la un capăt cu un dispozitiv special pentru fixat ciorapii. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. jarretière.

JASP s. n. Rocă silicioasă compactă, variat colorată, alcătuită din calcedonie și compuși ai fierului, întrebuințată ca piatră semiprețioasă. – Din fr. jaspe.

JAVANÉZ, -Ă, javanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Locuitor al insulei Java. 2. Adj. Care aparține Javei sau javanezilor (1), privitor la Java sau la javanezi. – Din fr. javanais.

JAVÁRT s. n. Tumoare care constă în mortificarea unei părți din cartilajul copitei la cai și la boi. – Din fr. javart.

JAVÉL s. n. (În sintagma) Apă de javel = soluție apoasă de hipoclorit de sodiu, folosită ca dezinfectant. – Din fr. [eau de] Javel.

JAVELÍNĂ, javeline, s. f. (Franțuzism înv.) Suliță lungă și subțire. – Din fr. javeline.

JAVELIZÁ, javelizez, vb. I. Tranz. A supune (apa) procesului de javelizare. – Cf. fr. javeler.

JAVELIZÁRE s. f. Procedeu de sterilizare a apei, prin tratare cu apă de javel, pentru a o face potabilă. – După fr. javellisation.

JÁVRĂ, javre s. f. 1. Câine slab și prăpădit; jigodie, potaie, cotarlă; p. gener. (depr.) câine. 2. Epitet pentru un om lipsit de caracter. [Var.: (reg.) jábră s. f.] – Din Javarra (numele unei rase de câini fără păr).

JAZ, (2) jazuri, s. n. 1. Muzică ușoară (de dans), adesea cu caracter de improvizație, provenită din împletirea elementelor folclorice nord-americane (muzica populară a negrilor) cu muzica popoarelor europene, caracterizată printr-un ritm vioi, sincopat. 2. Orchestră formată de obicei din instrumente de suflat și de percuție care execută această muzică; jazband. [scris și: jazz] – Din fr., engl. jazz.

JÁZBAND, jazbanduri, s. n. Jaz (2). – Din fr., engl. jazz-band.

JAZÍSTIC, -Ă, jazistici, -ce, adj. De jaz, privitor la jaz. [Scris și: jazzistic] – Jaz + suf. -istic.

JĂCÁȘ s. m. V. jacaș.

JẮCHILĂ s. f. (Reg.) Povară purtată de un animal sau de un om; bagaj. – Din germ. Säckel.