Toate definitiile

JÍGHER, jigheruri (jighere), s. n. 1. (Text.) Mașină pentru vopsit pânza. 2. (Elt.) Transformator pentru cuplarea circuitelor radioelectrice. [Scris și: jigger] – Din engl. jigger.

JIGHIÚȚĂ, jighiuțe, s. f. (Reg.) Jurubiță de treizeci de fire. [Pr.: -ghi-u-] – Cf. jirebie¹.

JÍGLĂ, jigle, s. f. (Reg.) Stinghie care se află la jug între gâtul boului și cuiul care intră prin jug și proțap. – Din bg. žegla.

JIGNÍ, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicní vb. IV] – Din scr. žignuti.

JIGNICÉR s. m. v. jitnicer.

JIGNÍRE, jigniri, s. f. Acțiunea de a jigni și rezultatul ei; ofensă, insultă; (concr.) vorbă, faptă care jignește. – V. jigni.

JIGNÍT, -Ă, jigniți, -te, adj. Care a suferit o jignire; ofensat, insultat. – V. jigni.

JIGNITÓR, -OÁRE, jignitori, -oare, adj. Care jignește; ofensator. – Jigni + suf. -tor.

JIGÓDIE, jigodii, s. f. Boală infecțioasă, de natură virotică, a câinilor tineri, care se manifestă prin tulburări generale, atrofia mușchilor etc. (și se termină cu moartea animalului). ◊ Câine jigărit; potaie, javră, jigăraie. ◊ P. ext. Animal, lighioană, jiganie. – Cf. magh. zsigora.

JIGODIÓS, -OÁSĂ, jigodioși, -oase, adj. Care este bolnav de jigodie. [Pr.: -di-os] – Jigodie + suf. -os.

JIGÓU, jigouri, s. n. 1. Denumire dată regiunilor coapsei, gambei și fesei unor animale, împreună cu mușchii din aceste regiuni. 2. Friptură preparată din pulpă de berbec. – Din fr. gigot.

JÍLAV (JILÁV), -Ă, jilavi, -e, adj. Umed; reavăn. – Din bg. žilav.

JILĂVEÁLĂ, jilăveli, s. f. Umezeală, reveneală. – Jilăvi + suf. -eală.

JILĂVÉTE, jilăveți, s. m. (Reg.) Ciomag, retevei. – Et. nec.

JILĂVÍ, jilăvesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umezi – V. jilav.

JILĂVÍRE, jilăviri, s. f. Acțiunea de a (se) jilăvi. – V. jilăvi.

JILĂVÍT, -Ă, jilăviți, -te, adj. Umezit, umed – V. jilăvi.

JILÉTCĂ, jiletci, s. f. Vestă. – Din rus. žiletka.

JILÍP, jilipuri, s. n. Construcție în formă de jgheab, făcută din pământ, din bârne, din beton etc. pe versantele cu pante ale munților și dealurilor, folosită pentru scoaterea, prin alunecare, a buștenilor tăiați din pădure. – Din magh. zsilip.

JILȚ s. n. v. jeț.

JIMBÁ, jimbez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și strâmba gura, a se schimonosi, a rânji. 2. Refl. Fig. (Despre suprafața unei ape) A se încreți; a se tulbura. – Din jimb (înv. „strâmb la gură”, et. nec.).

JIMBÁT, -Ă, jimbați, -te, adj. (Reg.; despre gură) Cu buzele îndepărtate una de alta (din cauza unui defect de conformație), lăsând să se vadă mereu dinții; p. ext. (despre oameni) cu gura strâmbă. – V. jimba.

JIMBĂTÚRĂ, jimbături, s. f. (Reg.) 1. Defect de conformație a gurii; schimonosire. 2. Fig. Încrețituri la suprafața unei ape. – Jimba + suf. -ătură.

JIMBLÁR, jimblari, s. m. (Înv) Brutar. – Jimblă + suf. -ar.

JÍMBLĂ, jimble, s. f. (Înv.) Franzelă. – Din magh. zsemlye.

JIMBLĂREÁSĂ, jimblărese, s. f. (Înv) Brutăreasă. – Jimblar + suf. -easă.

JIMBLĂRÍE, jimblării, s. f. (Înv) Brutărie. – Jimblar + suf. -ie.

JIND s. n. Dorință adâncă, poftă (de ceva greu de obținut). ◊ Loc. adv. Cu jind = cu ardoare, plin de dorință. ◊ Loc. vb. A duce jind(ul) = a duce dorul de ceva..., a jindui (1), a tânji după.... – Din jindui (derivat regresiv).

JINDUÍ, jinduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A dori ceva în mod intens; a râvni, a pofti. 2. Refl. (Înv.) A regreta. – Din sl. žendati.

JINDUIÁLĂ, jinduieli, s. f. Jinduire. – Jindui + suf. -eală.