Toate definitiile

JINDUÍRE, jinduiri, s. f. Faptul de a jindui; dorință intensă, poftă, jinduială. – V. jindui.

JINDUÍT, -Ă, jinduiți, -te, adj. Poftit, râvnit; jinduitor. – V. jindui.

JINDUITÓR, -OÁRE, jinduitori, -oare, adj. Care jinduiește; râvnitor, poftitor; jinduit. [Pr.: -du-i-] – Jindui + suf. -tor.

JÍNTIȚĂ s. f. Produs lactat preparat prin încălzirea lentă a zerului provenit de la scurgerea cașului. – Et. nec.

JINTUÍ, jintuiesc (jíntui), b. IV. Tranz. A frământa cașul pentru a-l stoarce de zer. – Cf. jintiță.

JINTUIÁLĂ, jintuieli, s. f. Jintuire. ♦ (Concr.) Zer gras stors din caș; zer rămas de la urdă; jintuit¹. [Pr.: -tu-ia] – Jintui + suf. -eală.

JINTUÍRE, jintuiri, s. f. Acțiunea de a jintui; jintuială, jintuit¹. – V. jintui.

JINTUÍT¹ s. n. Jintuire. ♦ (Concr.) Zer gras stors din caș după frământare; jintuială. – V. Jintui.

JINTUÍT², -Ă, jintuiți, -te, adj. (Despre caș) Care este frământat și stors de zer. – V. jintui.

JIP¹ s. n. (Reg.) Jeg (1). – Et. nec.

JIP², jipi, s. m. (Reg.) Copac tânăr, lung și subțire. – Din magh. zsup.

JIPÁN, jipani, s. m. (Bot.; reg.) Tufan, stejar. – Jip² + suf. -an.

JIPÁT, -Ă, jipați, -te, adj. (Reg.) Care are bube pe piele. – Jip¹ + suf. -at.

JIR s. n. Fructul fagului, alcătuit dintr-o cupă ruginie ghimpoasă care conține două-trei semințe, folosit ca hrană pentru porci. ◊ Expr. (Pop.) A mâna (sau a duce) porcii la jir = a dormi sforăind (tare). – Din bg., scr. žir.

JIRĂVÍRE, jirăviri, s. f. (Pop.) Tehnică de ornamentare a ceramicii, prin scurgerea culorilor de pe marginile vaselor spre centru, cu ajutorul gaiței (3). – Et. nec.

JIRÉBIE¹, jirebii, s. f. (Reg.) Grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat etc. – Cf. magh. zseréb.

JIRÉBIE², jirebii, s. f. (Reg.) Bucată, fâșie îngustă de pământ. – Din ucr. žerebij.

JÍRIȘTE, jiriști, s. f. (Rar) Pădure în care predomină fagul; loc (dintr-o pădure) cu mult jir. – Jir + suf. -iște.

JIROVÍNĂ, jirovine, s. f. (Înv.) Învoială prin care se acorda dreptul de a trece porcii să mănânce jir în pădure. – Din scr. žirovina.

JITÁR, jitari, s. m. (Reg.) Persoană angajată să păzească semănăturile. – Din bg., scr. žitar.

JITĂRÍ, jităresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndeplini funcția de jitar. – V. jitar.

JITĂRÍE, jitării, s. f. (Reg.) 1. Ocupația jitarului. ♦ Plata cuvenită jitarului. 2. Locuința jitarului. – Jitar + suf. -ie.

JÍTIE, jitii, s. f. (Reg.) 1. Poveste, anecdotă, snoavă. 2. Boală cronică; defect, cusur. – Din sl. žitije.

JITNICÉR, jitniceri, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Dregător care avea grijă de magaziile cu grâne ale curții domnești. [Var.: jicnicér, jignicér s. m.] – Jitniță + suf. -ar.

JÍTNIȚĂ, jitnițe, s. f. (Înv.) Magazie de grâne; grânar, hambar. – Din sl. žitĩnica.

JITTER adj. invar. (Despre semnale) Care este caracterizat prin incertitudinea frecvenței în timp. [Pr.: gí-tăr] – Cuv. engl.

JIU-JÍTSU s. n. Gen de lupte în stil liber, de origine japoneză, cu o tehnică specială, în care sunt folosite procedee brutale de atac și de autoapărare, mergând până la lovituri mortale. [Pr.: jiu-jițu] – Din fr. jiu-jitsu.

JIVÍNĂ, jivine (jivini), s. f. Animal sălbatic; fiară, dihanie, lighioană, jiganie; p. gener. vietate, ființă. – Din bg. živina.

JIVRÁJ s. n. Strat de gheață sau de chiciură care se depune la temperaturi joase pe avioane în timpul zborului. [Var.: givráj s. n.] – Din fr. givrage.

JIVRÁT, -Ă, jivrați, -te, adj. (Despre sticlă, geamuri etc.) Care are suprafața mată și neregulată. [Var.: givrát, -ă adj.] – Din fr. givré.