Toate definitiile

JALÓN, jaloane, s. n. 1. Bară lungă de lemn sau de metal, care servește la marcarea și la semnalizarea punctelor de pe teren în diverse lucrări topografice. 2. Fig. Element care marchează un punct sau o etapă în desfășurarea unei activități. – Din fr. jalon.

JALONÁ, jalonez, vb. I. Tranz. 1. A marca pe teren punctele unui traseu, ale unei alinieri etc. prin jaloane (1). 2. Fig. A indica punctele principale ale unei probleme sau etapele în desfășurarea unei activități, a da o direcție, a trasa în linii mari un plan. – Din fr. jalonner.

JALONÁRE, jalonări, s. f. Acțiunea de a jalona și rezultatul ei; trasare. – V. jalona.

JALONÉR, jaloneri, s. m. Persoană care face jalonări. – Din fr. jalonneur.

JALUZEÁ, jaluzele, s. f. (De obicei la pl.) Un fel de stor alcătuit din lamele subțiri de lemn, de aluminiu, de material plastic etc., așezate paralel și orizontal pe două chingi sau lănțișoare în așa fel încât, atunci când sunt trase în jos, să împiedice pătrunderea luminii în încăperi; persiană. – După fr. jalousie.

JALUZÍE s. f. (Franțuzism înv.) Gelozie. – Din fr. jalousie.

JAMAICÁN, -Ă, jamaicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în Jamaica. 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Jamaica. – Din fr. jamaïquain.

JAMÁICĂ s. f. Varietate de rom. – Din fr. [rhum de la] Jamaïque.

JÁMBĂ, jambe, s. f. Fiecare dintre cele două picioare ale trenului de aterizare de care sunt prinse roțile avionului. – Din fr. jambe.

JAMBÉTĂ, jambete, s. f. Mișcare a calului care constă în ridicarea la orizontală a unui picior dindărăt, calul stând pe loc. – Din fr. jambette.

JAMBIÉRĂ, jambiere, s. f. Învelitoare de piele, de lână sau de postav, care acoperă și protejează piciorul de la gleznă până aproape de genunchi. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. jambière.

JAMBÓN, jamboane, s. n. Produs alimentar obținut din pulpă de porc preparată prin sărare și afumare sau fierbere cu mijloace tehnice speciale; șuncă. – Din fr. jambon.

JANDÁR s. m. v. jandarm.

JANDÁRM, jandarmi, s. m. Militar din corpul jandarmeriei. [Var.: (pop.) jandár s. m.] – Din fr. gendarme.

JANDARMERÍE, jandarmerii, s. f. Poliție militară care are sarcina de a păzi și de a menține ordinea. – Din. fr. gendarmerie.

JANGHINÓS, -OÁSĂ, janghinoși, -oase, adj. (Pop. și fam.) Murdar, neîngrijit; jerpelit. – Janghină (înv. „boală la cai”, et. nec.) + suf. -os.

JANÍLIE s. f. Fir gros de catifea, cu care se împodobesc hainele sau din care se confecționează unele obiecte. [Var.: jenílie s. f.] – După fr. chenille.

JANSENÍSM s. n. Curent social-religios apărut în Olanda și în Franța la mijlocul sec. XVII, care exprima opoziția unei părți a burgheziei față de iezuitism, preluând concepția despre predestinare și propovăduind o morală austeră. – Din fr. jansénisme.

JANSENÍST, -Ă, janseniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține jansenismului, privitor la jansenism. 2. S. m. și f. Adept al jansenismului. – Din fr. janséniste.

JÁNTĂ, jante, s. f. Partea exterioară periferică a unei roți de autovehicul, de bicicletă etc., construită astfel încât să permită montarea pe roată a unui pneu. ◊ Expr. A rămâne (sau a fi) pe jantă = a) a avea cauciucul dezumflat; b) (fam.) a rămâne fără bani, a fi lefter. [Var.: geántă s. f.] – Din fr. jante.

JANȚ s. n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cașcavalului, în urma opăririi cașului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obținerea untului de cașcaval. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zara fiartă rămasă de la prepararea urdei. – Et. nec.

JAP interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu repeziciune; jnap. – Onomatopee.

JAPANOLÓG, -Ă, japanologi, -ge, s. m. și f. Specialist în japanologie. [Var.: japonológ, -ă, s. m. și f.] – Din germ. Japanolog.

JAPANOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul culturii și civilizației japoneze. [Var.: japonologíe s. f.] – Din germ. Japanologie.

JÁPĂ, jape, s. f. (Reg.) Nuia subțire și elastică. ◊ Bătaie dată cu o astfel de nuia. – Din jap.

JÁPCĂ s. f. (În expr.) A lua cu japca = a lua cu forța și pe nedrept. – Din bg. žabka „laț, cursă”.

JAPÓN s. n. Porțelan sau mătase fină din Japonia. – Din fr. japon.

JAPONÉZ, -Ă, japonezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Japoniei sau care este originară de acolo; nipon. 2. Adj. Care aparține Japoniei sau japonezilor (1), privitor la Japonia sau la japonezi; nipon. ◊ (Substantivat, f.) Limba vorbită de japonezi (1). – Din fr. japonais.

JAPONOLÓG, -Ă s. m. și f. V. japanolog.

JAPONOLOGÍE s. f. V. japanologie.