Toate definitiile
UNGÁR, -Ă, ungari, -e, adj. Maghiar. – Din germ. Ungar.
UNGĂTÓR, -OÁRE, ungători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în ungerea pieselor unui mecanism. 2. S. n. Gresor. – Unge + suf. -ător.
ÚNGE, ung, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de material gras, unsuros sau lipicios; a (se) gresa. ◊ Expr. (Tranz.) A unge pe cineva la inimă = a da, a crea cuiva o satisfacție deosebită. (Fam.) A unge (bine) pe cineva = a) a bate zdravăn pe cineva; b) a mitui. (Fam.) A unge osia (sau ochii) sau a unge pe cineva cu miere = a mitui, a da mită. (Fam.) A fi uns cu toate unsorile = a fi trecut prin multe, a fi experimentat, versat, a nu putea fi dus de nas. (Refl.; fam.) A se unge pe gât = a bea. 2. Tranz. A învesti în funcție un monarh sau un arhiereu. ♦ A mirui. 3. Tranz. A tencui un perete, a fățui, a vărui, a spoi. ♦ A murdări, a mânji. – Lat. ungere.
ÚNGERE, ungeri, s. f. Acțiunea de a (se) unge și rezultatul ei. – V. unge.
UNGHÉR, unghere, s. n. 1. Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite a doi pereți alăturați; colț. ♦ Loc retras, ascuns; cotlon. 2. (Pop.) Dulap triunghiular care se așază pe colț. – Lat. *anglarius (= angularius).
UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figură formată din două semidrepte care pleacă din același punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formează un unghi (1). 2. Colț, ungher (1). ◊ Expr. În (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, în (sau prin, din) toate părțile. 3. Fig. Punct de vedere. – Lat. *anglus (= angulus).
ÚNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
UNGHINÁL, -Ă, unghinali, -e, adj. (Zool.) Care aparține unghiei, privitor la unghie. – Din fr. unguinal.
UNGHIOÁRĂ, unghioare, s. f. Unghiuță. [Pr.: -ghi-oa-] – Unghie + suf. -ioară.
UNGHIȘOÁRĂ, unghișoare, s. f. Unghiuță. – Unghie + suf. -ișoară.
UNGHIULÁR, -Ă, unghiulari, -e, adj. Care formează un unghi, în formă de unghi; angular; în colțuri; colțuros. ◊ Piatră unghiulară = piatra de la unghiul fundației unei clădiri; fig. fundament, bază, temelie. [Pr.: un-ghiu-] – Din unghi (după fr. angulaire).
UNGHIULÁȚIE, unghiulații, s. f. 1. (Fot.) Unghi de cuprindere al unui obiectiv fotografic; apertură (2). 2. (Cin.) Operație prin care se stabilesc locul și obiectivele aparatului pentru filmarea unei secvențe. [Pr.: un-ghiu-] – După fr. angulation, it. angolazione.
UNGHIÚȚĂ, unghiuțe, s. f. Diminutiv al lui unghie; unghioară, unghișoară. [Pr.: -ghi-u-] – Unghie + suf. -uță.
UNGUÉNT, unguente, s. n. (Farm.) Alifie, pomadă, cremă (de uns). [Pr.: un-guent] – Din lat. unguentum.
UNGULÁT, ungulate, s. n. (Zool.) Copitat. – Din lat. ungulata, fr. ongulés.
UNGULIGRÁD, -Ă, unguligrazi, -de, adj., s. m. și f. (Mamifer) care are vârful degetelor protejat de copită. – Din fr. onguligrade, engl. unguligrade.
ÚNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ.
UNGURÁȘ, ungurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ungur. 2. Plantă erbacee medicinală și meliferă cu tulpina păroasă, cu frunze aproape rotunde și cu flori albe (Marrubium vulgare). - Ungur + suf. -aș.
UNGUREÁN, ungureni, s. m. 1. Denumire dată populației (românești) din Transilvania, în special celei din vecinătatea fostelor provincii istorice Țara Românească și Moldova. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută. – Ungur + suf. -ean.
UNGUREÁNCĂ, ungurence, s. f. Femeia ungureanului (1). – Ungurean + suf. -că.
UNGURÉSC, -EÁSCĂ, ungurești, adj., s. f. 1. Adj. Maghiar. 2. S. f. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Ungur + suf. -esc.
UNGURÉȘTE adv. În felul maghiarilor, ca maghiarii; în limba maghiară. – Ungur + suf. -ește.
UNGURÍME s. f. Mulțime de maghiari; totalitatea maghiarilor; ținut locuit de maghiari (în Transilvania). – Ungur + suf. -ime.
UNGURÍSM, ungurisme, s. n. (Rar) Maghiarism. – Ungur + suf. -ism.
UNGUROÁICĂ, unguroaice, s. f. Femeie maghiară. – Ungur + suf. -oaică.
UNI1- Element de compunere care înseamnă „unul singur” și care servește la formarea unor adjective și a unor substantive. – Din fr. uní-.
UNÍ2 adj. invar. (Despre materiale textile, confecții) Care are o singură culoare; unicolor. [Pr.: üní] – Din fr. uni.
UNÍ3, unesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot; a (se) împreuna, a (se) alătura, a (se) îmbina spre a forma un tot. 2. Refl. recipr. A încheia o înțelegere, o alianță etc. în vederea unui scop comun. 3. Tranz. și refl. recipr. A (se) lega prin căsătorie, a (se) căsători. – Lat. unire (= unescere).
UNIARTICULÁT, -Ă, uniarticulați, -te, adj. Care are numai o singură articulație. [Pr.: -ni-ar-] – Din fr. uniarticulé.
UNIÁT, -Ă, uniați, -te, adj. (Rar) Unit (3). [Pr.: -ni-at] – Din fr. uniate.