Ultimele cuvinte cautate:
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman


A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Toate definitiile

U1 s. m. invar. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă2 (8), rotunjită (2), din seria posterioară).

U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (Însoțit de „iu”) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.

UBICUITÁTE s. f. (Livr.) Însușire atribuită cuiva (de obicei divinității) de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în același timp. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. ubiquité.

UBÍCUU, -UĂ, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se află) în același timp în două sau mai multe locuri. ♦ (Care este) în orice loc, peste tot. [Pr.: -cu-u] – Din lat. ubique.

UBICVÍST, -Ă, ubicviști, -ste, adj. 1. (Despre plante) Care trăiește și se dezvoltă la fel de bine în condiții de mediu diferite. 2. (Fam.; despre oameni) Care pare a se afla în mai multe locuri deodată. – Din fr. ubiquiste.

UCÁZ, ucazuri, s. n. (Înv. și pop.) Ordin, ordonanță, decret. ♦ Fig. Hotărâre care nu admite discuție. – Din rus. ukaz.

UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.

UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând, activând pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învața ca ucenic. – Din ucenic.

UCENICÍE, ucenicii, s. f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.




UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s. m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.

UCÍDERE, ucideri, s. f. Acțiunea de a (se) ucide și rezultatul ei; omor, ucis; asasinat. – V. ucide.

UCIGÁȘ, -Ă, ucigași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care a ucis sau a încercat să ucidă pe cineva; asasin, homicid1. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva. Armă ucigașă.Ucig (prez. ind. pop. a lui ucide) + suf. -aș.

UCIGĂTÓR, -OÁRE, ucigători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ucide, care provoacă moartea; nimicitor. [Var.: (rar) ucizătór, -oare adj.] – Ucig (prez. ind. pop. al lui ucide) + suf. -ător.

UCÍS, ucisuri, s. n. (Rar) Ucidere. – V. ucide.

UCIZĂTÓR, -OÁRE adj. v. ucigător.

UCRAINEÁN, -Ă, ucraineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ucrainei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Ucrainei sau populației ei, privitor la Ucraina sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă (de origine slavă) vorbită de ucraineni (1). [Pr.: -cra-i-] – Ucraina (n. pr.) + suf. -ean.

UCRAINEÁNCĂ, ucrainence, s. f. Femeie din Ucraina; ucraineană. [Pr.: -cra-i-] – Ucrainean + suf. -că.

ÚCU s. m. invar. Numele celor două litere chirilice corespunzătoare sunetului u. – Din sl. uku.

UD, -Ă, uzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Pătruns, îmbibat de apă sau de alt lichid; îmbibat de umezeală, foarte umed; murat (3). ♦ (Despre ochi) Plin de lacrimi; înlăcrimat. ♦ Plin de nădușeală; transpirat, asudat. ♦ (Despre copiii mici) Care a urinat pe el. 2. S. n. Urină. Bășica udului.Lat. udus.

UDÁ, ud, vb. I. 1. Tranz. A umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă sau cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid; a înmuia (1), a umezi (2). ◊ Expr. A-și uda gura = a bea puțin, pentru a -și potoli setea. A uda prânzul (sau bucatele) = a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice. (Refl.) A i se uda ochii = a i se umple ochii de lacrimi. 2. Tranz. (Despre ape) A străbate un ținut (pe care îl alimentează cu apă). 3. Refl. (Mai ales despre sugari) A urina pe el (în scutece, în pantaloni). – Lat. udare.

UDÁRE, udări, s. f. Acțiunea de a (se) uda; udat. – V. uda.

UDÁT s. n. Udare. – V. uda.

UDĂTÚRĂ, udături, s. f. 1. Udare, stropire. ♦ Faptul de a fi ud, umed; umezeală. 2. (Pop. și fam.) Băutură (alcoolică). 3. (Reg.) Mâncare (frugală). – Uda+ suf. -ătură.

UDĂTURÍCĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui udătură.Udătură + suf. -ică.

UDEÁLĂ, udeli, s. f. (Pop.) 1. Loc ud, umed, plin de apă; umezeală. 2. Băutură (alcoolică). – Ud + suf. -eală.

ÚDMĂ s. f. v. uimă

UDOMÉTRU, udometre, s. n. (Met.) Pluviometru. – Din fr. udomètre.

UÉD, ueduri, s. n. Vale largă caracteristică unor deșerturi (din Africa de nord și Arabia), cu fundul acoperit cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente. [Pr.: u-ed]. – Din fr. oued.

UF interj. Exclamație care exprima ciudă, regret, necaz, plictiseală, dezgust etc. – Onomatopee.

UFOLÓG, ufologi, s. m. Cercetător al farfuriilor zburătoare. – Din fr. ufologue.

 <<   <    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10    >   >> 
pagina 1 din 29

 
Dezvoltare site Web Activ | Intranet | Asigurat 24 rca ieftin  |  Copyright (C) 2004-2015 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii