Toate definitiile
UJUJÍT, -Ă, ujujiți, -te, adj. (Reg.) Uscat2 (I 1). Vreascuri ujujite. – Cf. sl. usušiti.
ULÁN, ulani, s. m. Militar (mercenar) din cavaleria ușoară a armatei române și a unor armate străine din trecut. – Din germ. Ulan.
ULCEÁ, -ÍCĂ, ulcele, s. f. Oală mică (de lut); oluț ◊ Expr. A-i pune (cuiva) ulcica sau a-i face (cuiva) cu ulcica = a face farmece (cuiva). – Lat. * ollicella (< olla).
ULCELÚȘĂ, ulcelușe s. f. Diminutiv al lui ulcea; ulceluță, ulcicuță. – Ulcea + -ușă.
ULCELÚȚĂ, ulceluțe, s. f. Ulcelușă. – Ulcea + suf. -uță.
ÚLCER, ulcere, s. n. 1. Leziune (fără tendință de cicatrizare) care apare pe suprafața pielii sau a mucoaselor (stomacului, duodenului); boală caracterizată prin prezența unor astfel de leziuni; ulcus (1). 2. Boală a arborilor, pricinuită de distrugerea treptată a straturilor lemnoase. – Din fr. ulcère, lat. ulcus, -eris.
ULCERÁ, ulcerez, vb. I. Refl. și tranz. A căpăta sau a produce o ulcerație. – Din fr. ulcérer.
ULCERÁT, -Ă, ulcerați, -te, adj. Care prezintă un ulcer (1) sau o ulcerație. – V. ulcera.
ULCERÁȚIE, ulcerații, s. f. Leziune a pielii sau a unor mucoase; helcoză; spec. ulcer (1). – Din fr. ulcération.
ULCEROGÉN, -Ă, ulcerogeni, -e, adj. (Med.) Care produce ulcer. – Din fr. ulcérogène.
ULCERÓS, -OÁSĂ, ulceroși, -oase, adj. s. m. și f. 1. Adj. Care prezintă un ulcer (1), referitor la ulcer, provenit dintr-un ulcer. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care are ulcer (1). – Din fr. ulcéreux.
ULCICÚȚĂ, ulcicuțe, s. f. Ulcelușă. – Ulcică +suf. -uță.
ULCIÓR1 s. n. v. urcior1.
ULCIÓR2 s. n. v. urcior2.
ULCIORÚȘ s. n. v. urcioruș1.
ÚLCUS, ulcuse, s. n. 1. Ulcer (1). 2. Rană, umflătură. – Din lat., fr. ulcus.
ULÉI1, uleie, s. n. (Reg.) 1. Trunchi de copac scorburos, întrebuințat pentru a păstra anumite lucruri. ♦ Vas făcut dintr-un lemn scobit. 2. Stup, știubei de albine (făcut dintr-un trunchi de copac scorburos). – Din bg. ulej.
ULÉI2, uleiuri, s. n. Lichid gras de proveniență vegetală, animală, minerală sau sintetică, insolubil în apă și mai ușor decât ea, folosit în alimentație, în industrie etc. ◊ Tablou (sau pictură, portret) în ulei = tablou (sau pictură, portret) executat în culori preparate cu ulei2. [Var.: (reg.) oléu s. n.] – Din sl. olej.
ULEIÁ, uleiez, vb. I. Tranz. (Rar) A unge, a îmbiba, a impregna cu ulei2; a oloi3. [Pr.: -le-ia. – Var.: (reg.) oleiá vb. I.] – Din ulei2.
ULEIÁT, -Ă, uleiați, -te, adj. Uns, impregnat de ulei2. [Pr.: -le-iat] – V. uleia.
ULEIÉR, uleieri, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu stoarcerea uleiului2 din semințe; proprietar al unui prese de ulei2. [Pr.: -le-ier] – Ulei2 + suf. -ar.
ULEIÉRE, uleieri, s. f. (Rar) Acțiunea de a uleia și rezultatul ei. [Pr.: -le-ie-] – V. uleia.
ULEIÓS, -OÁSĂ, uleioși, -oase, adj. Care conține ulei2; uns, îmbibat, impregnat cu ulei2; unsuros, gras, oloios. ♦ Care are un aspect gras, unsuros (ca uleiul2). [Pr.: -le-ios. – Var.: (reg.) oleiós, -oásă adj.] – Ulei2 + suf. -os.
ULEMÁ, ulemale, s. f. Membru al clerului musulman (care avea și atribuțiile de legiuitor). – Din tc. ulema.
ULICIOÁRĂ, ulicioare, s. f. Diminutiv al lui uliță; hudiță. – Uliță + suf. -ioară.
ULIȘOR, ulișori, s. m. Diminutiv al lui uliu. – Uliu + suf. -șor.
ULIȚÁRNIC, -Ă, ulițarnici, -ce, adj., s. m. și f. (Reg.) (Persoană) care bate ulițele, căreia îi place să-și piardă vremea umblând fără rost (pe uliță). – Uliță + suf. -arnic.
ÚLIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case; p. ext. stradă. ◊ Expr. A bate ulițile = a umbla fără rost, haimana; a hoinări. 2. (Colectiv) Oamenii care locuiesc în casele de pe uliță (1). [Pl. și uliți] – Din sl. ulica.
ÚLIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.
ULIULIÚ interj. (Pop.) Strigăt care exprimă mirare, admirație etc. – Onomatopee.