Toate definitiile
ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.
ULMACÉE, ulmacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și de arbuști având ca tip ulmul; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. ulmacées.
ÚLSTER, ulstere, s. n. (Rar) Pardesiu bărbătesc de forma unui halat lung și cu mâneci largi. – Din engl., fr. ulster.
ULTERIÓR, -OÁRĂ, ulteriori, -oare, adj. Care se face sau se întâmplă mai târziu (în raport cu un moment, un eveniment etc. dat); care urmează după ceva sau după cineva; posterior (1). [Pr.: -ri-or] – Din fr. ultérieur, lat. ulterior.
ÚLTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care este cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte. ◊ Ultima oră = rubrică având cele mai noi știri dintr-o gazetă. – Din lat. ultimus, it. ultimo.
ULTIMÁT s. n. v. ultimatum.
ULTIMATÍV, -Ă, ultimativi, -e, adj. Cu caracter de ultimatum, care conține un ultimatum. – Din fr. ultimatif.
ULTIMÁTUM, ultimatumuri, s. n. Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor reciproce. [Var.: (înv.) ultimát s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.
ÚLTIMO adv. (Livr. și fam.) În ultimul rând; în ultimă instanță. – Cuv. lat.
ULTRA- Element de compunere însemnând „peste măsură de”, „foarte”, „extrem de”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din lat., fr. ultra-.
ULTRAACÚSTIC, -Ă, adj., s. f. 1. S. f. Parte a acusticii care se ocupă cu studierea ultrasunetelor. 2. Adj. Referitor la ultraacustică, de ultraacustică. [Pr.: -tra-a-] – Ultra- + acustică. Cf. fr. ultraacoustique.
ULTRABÁZIC, -Ă, ultrabazici, -ce, adj. (Min.; despre roci eruptive) Care este sarac în silice și alcătuit în special din olivină sau din piroxeni. – Din fr. ultrabasique.
ULTRACENTRÁL, -Ă, ultracentrali, -e, adj. În plin centru. – Ultra- + central.
ULTRACENTRIFÚGĂ, ultracentrifuge, s. f. Centrifugă cu turație foarte mare, cu ajutorul căreia se poate realiza separarea prin sedimentare a particulelor coloidale, a unor virusuri etc. – Ultra- +centrifugă (după fr. ultracentrifugeuse).
ULTRACONDENSÓR, ultracondensoare, s. n. Condensor folosit la ultramicroscoape. – Ultra- + condensor.
ULTRACONFORTÁBIL, -Ă, ultraconfortabili, -e, adj. Foarte confortabil. – Ultra- + confortabil.
ULTRACONSERVATÓR, -OÁRE, ultraconservatori, -oare, adj. Cu idei conservatoare exagerate. – Ultra- + conservator.
ULTRADEMAGÓG, -Ă, ultrademgogi, -ge, s. m. și f. Demagog care întrece orice limită. – Ultra- + demagog.
ULTRADEMOCRAT, -Ă, ultrademocrați, -te, adj. Cu idei foarte democrate. – Ultra- + democrat.
ULTRAEFICIÉNT, -Ă, ultraeficienți, -te, adj. Foarte eficient. [Pr.: -tra-e-] – Ultra- + eficient.
ULTRAELABORÁT, -Ă, ultraelaborați, -te, adj. Foarte elaborat. [Pr.: -tra-e-] – Ultra- + elaborat.
ULTRAFÍLTRU, ultrafiltre, s. n. Aparat de filtrare prevăzut cu o membrană care reține particulele de dimensiuni infime aflate în suspensie sau în soluție coloidală. – Din fr. ultrafiltre.
ULTRAGIÁ, ultragiez, vb. I. Tranz. A insulta pe un reprezentant al autorității în exercițiul funcțiunii, a comite un ultraj; p. gener. a jigni, a insulta, a ofensa etc. (grav) pe cineva [Pr.: -gi-a]. – Din ultragiu (după fr. outrager).
ULTRAGIÁT, -Ă, ultragiați, -te, adj. Insultat, jignit, ofensat. [Pr.: -gi-at] – V. ultragia.
ULTRAGIÉRE, ultragieri, s. f. Acțiunea de a ultragia și rezultatul ei; ofensare, jignire, insultare. [Pr.: -gi-e-] – V. ultragia.
ULTRÁGIU s. n. v. ultraj.
ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare, act de violență împotriva unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii (și care constituie o infracțiune); p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.
ULTRALIBERÁL, -Ă, ultraliberali, -e, adj. Liberal extremist. – Ultra- + liberal.
ULTRALIBERALÍSM s. n. Liberalism exagerat. – Ultraliberal + suf. -ism.
ULTRAMARÍN s. n. Colorant mineral sau sintetic obținut prin topirea unui amestec de caolin, carbonat de sodiu, cărbune de lemn și sulf, care are diverse culori după condițiile de preparare, cel mai cunoscut fiind de culoare albastră. – Din germ. Ultramarin, fr. ultramarine.