Toate definitiile
UMBRÁL s. n. (Opt.) Colorație a lentilelor ochelarilor de vedere. – Umbră + suf. -al.
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.
ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) in umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ♦ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.
UMBRÉLĂ, umbrele, s. f. Obiect alcătuit dintr-o pânză care se poate strânge sau întinde (în forma unei calote sferice) prin intermediul unor spițe metalice fixate radial pe un baston, destinat să apere de ploaie sau de soare. – Din fr. ombrelle (după umbră).
UMBRELÚȚĂ, umbreluțe, s. f. Diminutiv al lui umbrelă. – Umbrelă + suf. -uță.
UMBRÍ, umbresc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face, a ține umbră (I 1); a adumbri. 2. Refl. (Pop.) A sta la umbră (I 1), a se adumbri. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta o nuanță mai închisă; a (se) întuneca, a (se) închide. 4. Intranz. și refl. (Rar) A se contura. 5. Tranz. Fig. A dezonora, a păta, a compromite. – Din umbră.
UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de a (se) umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. – V. umbri.
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.
UMBRIȘOÁRĂ, umbrișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui umbră; umbriță. Umbră + suf. -ișoară.
UMBRÍT, -Ă, umbriți, -te, adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1), acoperit de umbră, plin de umbră; umbros. 2. Întunecos. ♦ Fig. (Despre voce, sunete etc.) Stins, voalat. – V. umbri.
UMBRÍȚĂ, umbrițe, s. f. (Pop.) Umbrișoară. – Umbră + suf. -iță.
UMBRÓS, -OÁSĂ, umbroși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, vegetație) Care face umbră (I 1), care ține umbră; (despre locuri) care se află la umbră, acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit. 2. Întunecos. – Lat. umbrosus sau umbră + suf. -os.
UMECTÁ, umectez, vb. I. Tranz. (Livr.) A umezi ușor (și numai la suprafață). – Din fr. humecter, lat. humectare.
UMECTÁRE, umectări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a umecta și rezultatul ei. – V. umecta.
UMECTÁT, -Ă, umectați, -le, adj. Umezit. – V. umecta.
ÚMED, -Ă, umezi, -de, adj. 1. Care a stat într-un lichid sau a fost acoperit sau stropit cu un lichid și nu s-a uscat încă; jilav; umezit. ♦ Igrasios. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu) încărcat cu vapori de apă. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor; galeș, duios. – Lat. humidus.
UMERÁL, -Ă, umerali, -e, adj. Care ține de umăr, privitor la umăr. – Din fr. huméral.
UMERÁR, umerare, s. n. 1. Umeraș. 2. Îmbrăcăminte de protecție fixată pe umerii celor care cară greutăți. 3. Împletitură de lână, de melană etc. cu care își îmbracă umerii cei ce suferă de reumatism. [Var.: umărár s. n.] – Umăr + suf. -ar.
UMERÁȘ, umerașe, s. n. Obiect pe care se atârnă hainele în dulap, cuier etc., format dintr-o bară orizontală (puțin curbată) care se introduce sub umerii unei haine și dintr-un cârlig pentru agățat; umăr (5), umerar (1). – Umăr + suf. -aș.
UMEZEÁLĂ, umezeli, s. f. 1. Însușirea, starea a ceea ce este umed (1); umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect pe care îl au ochii înlăcrimați; p. ext. strălucire a ochilor (din cauza lacrimilor). – Umezi + suf. -eală.
UMEZÍ, umezesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină umed. ♦ Refl. (Despre atmosferă, aer, mediu) A se încărca sau a fi încărcat de vapori de apă. 2. Refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; p. ext. a luci, a străluci (din cauza lacrimilor). ◊ Tranz. Lacrimile îi umezeau ochii. – Din umed.
UMEZÍRE, umeziri, s. f. Acțiunea de a (se) umezi și rezultatul ei. – V. umezi.
UMEZÍT, -Ă, umeziți, -te, adj. 1. Umed. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. ext. lucitor, strălucitor (din cauza lacrimilor). – V. umezi.
UMEZITÓR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul; (despre ființe) a crește în volum (în urma mâncării excesive), a avea o senzație de balonare. ♦ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ♦ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ♦ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. fig. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua, a ridica. – Lat. inflare.
UMFLÁRE, umflări, s. f. Acțiunea de a (se) umfla și rezultatul ei. – V. umfla.
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Care și-a mărit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care și-a mărit volumul; (despre oameni) care are o senzație de balonare (în urma mâncării excesive). ♦ Înfoiat, răsfirat (de vânt). 2. (Despre ape) Care a crescut, și-a mărit nivelul (și a ieșit din albie). 3. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, prețuri etc.) Care este exagerat de mare, de ridicat. 5. Fig. (Fam.; despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.
UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Loc umflat pe suprafața unui obiect. ♦ (Med.) Inflamație. – Umfla + suf. -ătură.
UMIDIFICÁRE, umidificări, s. f. Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). – După fr. humidification.
UMIDIFÚG, -Ă, umidifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care nu poate fi umezit, care nu se umezește. – Din fr. humidifuge.