Toate definitiile
FÓRȚĂ, forțe, s. f. I. 1. Capacitate pe care o au ființele vii de a depune un efort, de a executa acțiuni fizice prin încordarea mușchilor; putere fizică, vigoare, tărie. ◊ Tur de forță = acțiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate și multă energie morală. 2. Tărie, putere. ♦ Energie (morală). ♦ Aptitudine, capacitate, putință de a realiza ceva. ◊ Loc. adj. De forță = foarte capabil. 3. Persoană înzestrată cu putere și cu energie, care acționează intens într-un anumit domeniu de activitate. 4. (De obicei la pl. și urmat de determinarea „armată”) Totalitatea unităților militare ale unui stat; armată. ◊ Forțe militare = subunitățile, unitățile, marile unități și formațiile care intră în compunerea forțelor armate. Forță vie = termen prin care se denumește în mod obișnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 5. (Economie; în sintagma) Forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor fizice și intelectuale care există în organismul omului și pe care el le pune în funcțiune atunci când îndeplinește o activitate socială utilă; p. ext. totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. II.1. Energie existentă în natură. ♦ (Fiz.) Acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează; spec. acțiune mecanică care schimbă starea de mișcare a unui corp; mărime dirijată care reprezintă această acțiune. 2. (Fiz.; înv.) Energie. ◊ Forță motoare = energie folosită pentru punerea în mișcare a corpurilor. Forță de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei mașini sau asupra unui vehicul pe care îl remorchează. III. 1. Putere de constrângere, violență. ◊ Loc. adv. Cu forța = în mod forțat, cu sila. Prin forța împrejurărilor = constrâns de motive obiective. 2. (În sintagma) Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa sau proceda așa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. – Din fr. force, it. forza.
FÓRŢĂ s. 1. (FIZ.) (înv.) putere, putinţă. 2. forţă portantă v. portanţă. 3. forţă de muncă = mână de lucru. 4. v. energie. 5. v. capacitate. 6. v. tărie. 7. putere, (înv.) silă, silnicie. (~ oştilor noastre.) 8. v. volum. 9. v. intensitate. 10. v. somitate. 11. constrângere, silă, silnicie, strângere, violenţă, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silinţă, silnicire, strânsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obţinute prin ~.)
Forţă ≠ slăbiciune
FÓRȚĂ s.f. I. 1. Putere, tărie, vigoare. ◊ Tur de forță = acțiune care cere multă putere, îndemânare și energie; forță de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice și intelectuale datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale; forță de producție = categorie economică, desemnând una din laturile modului de producție, cuprinzând totalitatea mijloacelor de producție și a forțelor de producție, privite în unitatea și în interacțiunea lor dialectică. ♦ Energie morală. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forțe armate = armată, unități militare. II. Energie, putere naturală, element al naturii. ♦ Cauză care scoate un corp din starea de repaus sau de mișcare sau care schimbă direcția și viteza mișcării. III. Constrângere, violență. ◊ (Caz de) forță majoră = situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină. [Pl. -țe. / < fr. force].
FÓRȚĂ s. f. 1. putere fizică, tărie, vigoare. ♦ tur de ~ = acțiune care cere multă putere, îndemânare și energie; ~ de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice și intelectuale datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale; ~ de producție = categorie economică desemnând una din laturile modului de producție, care include mijloacele de producție și forța de muncă atrase în procesul de producție. ◊ energie morală. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armată, unități militare. 3. energie, putere naturală, element al naturii. 4. (fiz.) cauză care scoate, un corp din starea de repaus sau de mișcare sau care schimbă direcția și viteza mișcării. ♦ ~ de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. 5. putere de constrângere, violență. ♦ caz de ~ majoră = situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină; prin ~ a împrejurărilor = constrâns de împrejurări. (< fr. force, it. forza)
fórță f., pl. e (fr. force, it. forza, mlat. fortia, d. fortis, robust, viteaz). Puterea de acțiune: forță fizică. Violență, silă, constrîngere: a ceda forțeĭ. Mijloace, putere militară, navală ș. a.: forța unuĭ stat, plebea nu respectă nimica decît forța. Putere de împingere: forța uneĭ mașinĭ. Energie, activitate, tărie: forța unuĭ venin. Fig. Abilitate, talent: a fi de aceĭașĭ forță la joc. Căldură, vigoare: stil plin de forță. Energie morală, tărie de suflet: forță de caracter. Pl. Trupe armate, oamenĭ armațĭ: poliția-șĭ desfășurase forțele. Forță de inerție, rezistență pasivă. Forță majoră, violență a împrejurărilor (cum ar fi o ploaĭe care te-a împedicat [!] să te ducĭ undeva). Tur de forță (fr. tour de force), figură de forță,lucru care cere multă forță, maĭ ales fizică. De forță, forte: artist de forță. Cu forța, cu de-a sila, cu violență: a exclude pe cineva cu forța.
tónă-fórță s. f., g.-d. art. tónei-fórță; pl. tóne-fórță; simb. tf
kilográm-fórță (lo-gram) s. n., art. kilográmul-fórță; pl. kilográme-fórță; simb. kgf
gram-fórță s. n., pl. gráme-fórță; simb. gf
fórță s. f., g.-d. art. fórței; pl. fórțe
FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.
FORŢÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. strădui. 6. a încerca, a se sforţa, a se sili, a se strădui. (Se ~ să-i câştige bunăvoinţa.) 7. v. opinti. 8. a sili. (Nu ~ piciorul!) 9. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea uşii.)
FORȚÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forța. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un mecanism etc.). ◊ A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].
FORȚÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). ♦ a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță. (< fr. forcer, it. forzare)
*forțéz v. tr. (fr. forcer, it. forzare. V. sforțez). Silesc, constrîng: a forța să plece. Sparg, sfărâm, violez: a forța ușa. Fig. Forțez natura, talentu, mă silesc să fac maĭ mult de cît [!] permite natura. Forțez mersu (marșu), ĭuțesc mersu.
forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză