Toate definitiile

funigél (funigéi), s. m. – 1. Fir de pînză de păianjen care plutește liber în aer. – 2. Piesă de la războiul de țesut pe care se întind firele. Lat. *fŭnicĕllus, dim. de la fŭnis „funie”. Semantismul primei accepții se explică, întrucît este vorba de fire (cf. numele său francez, fil de la Vierge sau filandre). După ipoteza lui Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 67; Pușcariu 674; DAR; și Rosetti, Rhotacisme, 20, din lat. *fŭlĭgĕlla, dim. de la fŭlῑgo „funingine”, care nu pare posibil sub aspect semantic. Cel de al doilea sens, rar, apare numai în dicționarul lui Scriban. Pentru trecerea c › g, cf. formica › rom. dial., mr., megl. furnigă.

FUNIGÉL, funigei, s. m. (De obicei la plural) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. – Et. nec.

FUNIGÉL s. v. păducel.

funicél, -gél și furnicél m., pl. eĭ (probabil, d. lat. furuncellus = furúnculus, furuncul; mrom. furențél și sfurunțél). Furuncul.

funigél m., pl. eĭ (probabil, d. funie. V. și funicel). Pl. Fușteiĭ care țin pînza întinsă la stativă ca să nu se încurce. Est. Fire lungĭ, albe și ușoare ca pînza de painjin [!] pe care le duce vîntu pin [!] aer în zilele senine ale toamneĭ.

*furúncul n., pl. e (lat. furúnculus, furuncul, d. fur, hoț, fur. V. funicel). Unflătură produsă de o unflare a țesutuluĭ celular de supt [!] pele [!], numită popular funigel.

funigél s. m., pl. funigéi, art. funigeíi