Dictionar de sinonime

STRĂJUÍ vb. 1. a păzi, a supraveghea, a veghea, (înv. şi pop.) a priveghea. (A ~ poarta cetăţii.) 2. v. mărgini.

STRĂLUCÍ vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

STRĂJUITÓR s. v. pază, paznic, păzitor, strajă, străjer.

STRĂJUÍRE s. 1. v. păzire. 2. v. pază.

STRĂLUCÍ vb. v. fulgera.

STRĂLUCIÓS adj. v. lucios, lucitor, scânte-ietor, sclipitor, strălucit, strălucitor.

STRĂLUCÍRE s. 1. v. luminozitate. 2. lumină, (rar) străluminare, (înv. şi pop.) vedere, (înv. şi reg.) lume, (reg.) zare, (înv.) lucoare. (~ soarelui.) 3. (FIZ.) liminanţă. 4. v. lustru. 5. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 6. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire. (O ~ ciudată a ochilor.) 7. v. frumuseţe. 8. v. fast. 9. bogăţie, fast, lux, pompă, splendoare. (~ ceremoniei.) 10. v. glorie.

STRĂLUCÍRE s. v. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, renume, reputaţie.

STRĂLUCÍT adj. 1. v. sclipitor. 2. v. fastuos. 3. v. falnic. 4. v. vitejesc. 5. strălucitor, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un succes ~.)

STRĂLUCÍT adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

STRĂLUCITÓR adj. 1. v. intens. 2. luminos, (rar) străluminat. (Unsoare ~.) 3. luminos, scânteietor, (înv. şi reg.) vederos, (reg.) stelos. (Un astru ~.) 4. luminos, radios. (O dimineaţă ~oare.) 5. v. viu. 6. v. sclipitor. 7. scăpărător, scânteietor, sclipitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 8. v. minunat. 9. v. gran-dios. 10. v. fastuos. 11. strălucit, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un suc-ces ~.)

STRĂLUCITÓR adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

STRĂLUCOÁRE s. v. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire.

STRĂLÚCIU s. v. lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire.

STRĂLUMINÁRE s. v. lucire, lumină, scânte-iere, sclipire, sticlire, strălucire.

STRĂLUMINÁ vb. v. luci, scânteia, sclipi, sticli, străluci.

STRĂLUMINÁT adj. v. luminos, strălucitor.

STRĂMĂTÚRĂ s. v. destrămătură, răritură.

STRĂMÍNĂ s. v. ponor, râpă, văgăună.

STRĂMINÓS adj. v. abrupt, drept, perpendi-cular, pieptiş, pieziş, prăpăstios, pripo-ros, râpos, vertical.

STRĂMÓŞ s. 1. v. străbunic. 2. (la pl.) părinţi (pl.), străbuni (pl.). (Datină rămasă de la ~i.)

STRĂMIÓR s. (ZOOTEHN.) (reg.) păcuină. (~ul este oaia sau berbecul cam de 3 ani.)

STRĂMOŞÉSC adj. 1. părintesc, străbun, (înv.) străbunesc. (Să ne apărăm moşia ~ească.) 2. (înv.) tătânesc. (Legea ~ească.)

STRĂMÚR s. v. joardă, jordie, strămurare, vargă.

STRĂMURÁRE s. (pop.) strămurariţă, (reg.) bold, (Ban.) ţepuşă, (înv.) strămur. (Cu ~ se îmbolnăvesc vitele la mers.)

STRĂMURÁRIŢĂ s. v. joardă, jordie, strămu-rare, vargă.

STRĂMUTÁ vb. 1. a disloca. (A ~ o populaţie.) 2. a (se) deplasa, a (se) muta, (înv. şi reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 3. a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (Sa ~ cu slujba la Ploieşti.)

STRĂMURÁRE s. v. imbold, impuls, îndemn, joardă, jordie, nuia, pornire, stimul, stimulent, vargă.

STRĂMUTÁ vb. v. metamorfoza, modifica, muta, preface, preschimba, schimba, transforma.

STRĂMUTÁT adj. dislocat. (Populaţie ~.)