Dictionar de sinonime
STRICŢIÚNE s. 1. v. contracţie. 2. v. subţiere.
STRIDÉNT adj. 1. v. nearmonios. 2. ascuţit. (Scotea sunete ~.) 3. ţipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, ţipător, violent, (rar) strigător, (franţuzism) criant. (Culori, nuanţe ~.)
STRIDÉNŢĂ s. 1. v. nepotrivire. 2. (fig.) violenţă. (~ culorilor.)
STRIDIÁR s. v. scoicar.
STRIGÁRE s. v. apel, balamuc, chiuit, chiuitură, exclamare, exclamaţie, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, răcnet, scandal, strigăt, strigătură, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, ţipăt, urlet, vacarm, vuiet, zarvă, zbierătură, zbieret, zgomot.
STRIGÁ vb. v. cere, chema, înscăuna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.
STRÍDIE s. (ZOOL.; Ostrea edulis) (înv.) scoică de mare.
STRIGÁ vb. 1. a ţipa, a urla, a zbiera, (înv. şi reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cât îl ţinea gura.) 2. a răcni, a ţipa, a urla, a zbiera, (reg.) a ţivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. şi Maram.) a ţipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
STRÍGĂ s. 1. v. cap-de-mort. 2. (ORNIT.; Tyto alba guttata) (reg.) buhă-cu-cârpă, huhurez-de-casă.
STRÍGĂ s. v. lipitoare, păpăludă, strigoaică, strigoaie.
STRIGĂRI s. pl. vestiri (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)
STRÍGĂT s. 1. ţipăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ ele!) 2. răcnet, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, ţipătură, (înv. şi reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sânt ~ele astea?) 3. v. chiot. 4. v. exclamaţie.
STRÍGĂT s. v. chiuit, chiuitură, strigătură.
STRIGĂTÓR adj. v. intens, izbitor, strident, tare, ţipător, violent.
STRIGĂTÓR s. v. crainic, mesager, sol, trimis, vestitor.
STRIGĂTÚRĂ s. chiuit, chiuitură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. si Maram.) horă. (~ la joc.)
STRIGOÁICĂ s. strigoaie, (pop.) strigă, (reg.) moroaică.
STRIGĂTÚRĂ s. v. răcnet, strigăt, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret.
STRINGÉNT adj., adv. 1. adj. v. imperios. 2. adj., adv. v. absolut.
STRIGOÁIE s. strigoaică, (pop.) strigă, (reg.) moroaică.
STRIGOÁIE s. v. spânz.
STRIGÓI s. 1. (MITOL. POP.) stafie, (pop.) moroi, pricolici, vârcolac, (Transilv.) şişcoi. 2. v. fantomă.
STRIU s. striaţie. (O piesă metalică cu ~uri.)
STRÍŞTE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, şansă, ursită, zodie.
STRIPÁJ s. v. stripare.
STRIPÁRE s. (TEHN.) stripaj. (~ unui lingou.)
STRIGOIÁŞ s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
STRIVÍ vb. 1. a stâlci, a turti, a zdrobi, (pop.) a stropşi, a zobi, (înv. şi reg.) a struci, (Ban. şi Transilv.) a zdroşi, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. v. zdrobi. 3. a zdrobi, (pop.) a călca, (reg.) a pistosi. (A ~ strugurii, pentru a face mustul.) 4. v. terciui. 5. v. bate.
STRIVÍ vb. v. nimici, snopi, stâlci.
STRIVÍRE s. 1. stâlcire, turtire, zdrobire, (rar) zdrobeală, (pop.) stropşire, zobire, (înv.) strop-şitură. (~ unei insecte.) 2. v. terciuire.