Toate definitiile

SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer.

SITUÁ vb. 1. a se clasa, a se clasifica, a se plasa. (S-a ~ al şaptelea la concurs.) 2. a (se) amplasa, a (se) aşeza, a (se) fixa, a (se) plasa, a (se) stabili. (A ~ uzina în apropiere de ...) 3. a se afla, a fi, a se găsi, a veni, (înv. şi pop.) a cădea. (Satul se ~ pe Olt.) 4. a (se) plasa, a (se) pune. (Articolul enclitic se ~ la sfârşitul numelui, în limba română.)

SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a activa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a desemna locul cuiva. – Fr. situer.

SITUÁ vb. I. refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine; (p. ext.) a lua o atitudine, a activa de pe o anumită poziție. ♦ tr. A așeza într-un anumit loc. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. situer, it. situare, cf. lat. situs – așezare].

SITUÁ vb. I. refl. a ocupa un anumit loc într-o ordine; (p. ext.) a lua o atitudine. II. tr. a așeza într-un anumit loc. (< fr. situer)

situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)

situéz v. tr. (fr. situer, în latina scolastică situare, d. situs, situațiune). Așez, pun (vorbind de un oraș, o casă). Consider că e în cutare loc pe hartă.