Toate definitiile

SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.

SĂTURÁ vb. 1. a (se) îndestula, (prin Transilv. şi Olt.) a (se) săţui. (I-a ~ cu mâncare.) 2. (reg.) a se îmbucări. (Vitele s-au ~.) 3. (fig.) a (se) lecui, a (se) vindeca. (Lasă că-l ~ eu de prostii.) 4. v. plictisi. 5. v. dezgusta. 6. (Mold., fig.) a se hrăni. (S-a ~ de mizeriile ce i se fac.)

SĂTURÁ vb. v. împlini, îndeplini, realiza, satisface.

săturá (sátur, săturát), vb. – 1. A satisface, a mulțumi. – 2. A obosi, a vlăgui. – Mr. satur, săturare, megl. satur, săturari, istr. sotur. Lat. satŭrāre (Pușcariu 1532; REW 7622), cf. napol. satorarę, lom. sagia (Battisti, V, 3347). Este dubletul lui satura, vb., din fr. saturer. – Der. săturător, adj. (care satură); nesăturat, adj. (nesatisfăcut); saturați(un)e, s. f., din fr. saturation. Din rom. provine săs. szêturîn.

săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură

1) satúr, a săturá v. tr. (lat. sáturo, -a're. V. saturez). Liniștesc foamea umplînd stomahu cu mîncare: a sătura copiiĭ, oŭăle te satură răpede. Fig. Îndestulez făcînd să nu maĭ dorească: l-am săturat de plimbări. V. refl. Îmĭ alin foamea umplîndu-mĭ stomahu. Fig. Mă dezgust, mă plictisesc: țara s’a săturat de Jidanĭ.

SATURÁ, saturéz, vb. I. Tranz. A aduce un sistem fizico-chimic sau tehnic în stare de saturație. – Din fr. saturer, lat. saturare.

SATURÁ vb. I. tr. A aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. [< fr. saturer, cf. lat. saturare].

SATURÁ vb. tr. 1. a aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație. 2. a face să ajungă la saturație. (< fr. saturer, lat. saturare)

saturá (a ~) vb., ind. prez. 3 satureáză

2) satúr și saturéz, a -á v. tr. (lat. sáturo, -áre; fr. saturer. V. satur, săturat). Chim. Fac cît maĭ des pin disoluțiune saŭ combinațiune: o apă saturată de sare, că apa de mare nu maĭ poate disolva saŭ disolvă greŭ altă sare. Fig. Satur, dezgust.