Toate definitiile
TEI s. (BOT.) tei pucios v. tei roşu; tei roşu (Tilia cardama) = tei pucios, tei roşu pădureţ; tei roşu pădureţ v. tei roşu.
TEI s. v. moş.
TEI, tei, s.m. Denumire dată unor specii de arbori cu frunze mari, cu flori albe sau gălbui cu miros puternic, întrebuințate în medicină; fibră din scoarța acestor arbori din care se împletesc sfori, frânghii sau rogojini.
TEI, (1) tei, s.m., și (2, rar) teie s.n. 1. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe-gălbui melifere, puternic parfumate, întrebuințate în medicină; crește în păduri sau cultivat pe străzi și în parcuri (Tilia platyphyllos) 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frînghii, rogojini.
TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).
téi (-i), s. m. – Arbore cu frunze în formă de inimă (Tilia). – Mr. tel’u. Lat. tĭlĭa, redus la modelul decl. m., ca toate numele de arbori (Pușcariu 1725; REW 8735), cf. it. tiglio, prov. telh, fr. til, cat. tell. – Der. teios, adj. (dur, rezistent; fibros; se zice despre o varietate de struguri); teișor, s. m. (arbust exotic, Kerria japonica; aglică, cununiță; Spiraea ulmifolia); teiță, s. f. (odogaci, Saponaria officinalis); teiș, s. n. (pădure de tei); înteioșa, vb. refl. (Olt., a se face fibros).
teĭ m. (lat. pop. *tĭlium, îld. tĭlia, teĭ, it. tiglio, pv. telh, vfr. teil [nfr. tilleul, d. *tiliolum]). Un frumos copac, tipu familiiĭ tiliaceelor, cu frunze marĭ de coloare [!] maĭ deschisă pe dos de cît pe față, cu florĭ foarte mirositoare, din care se face o infuziune sudorifică și potolitoare (tilia platyphyllos). Floare de teĭ: era răcit și bea ceaĭ de teĭ. S. n., pl. e. Funie de coajă de teĭ: un car legat cu teĭe și curmele. Teĭ prăjit. V. călină.
tei1 (arbore) s. m., pl. tei, art. téii
tei2 (fibră) s. n., pl. téie
TEI s. v. moş.
TEI, (1) tei, s.m., și (2, rar) teie s.n. 1. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe-gălbui melifere, puternic parfumate, întrebuințate în medicină; crește în păduri sau cultivat pe străzi și în parcuri (Tilia platyphyllos) 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frînghii, rogojini.
TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).
teĭ m. (lat. pop. *tĭlium, îld. tĭlia, teĭ, it. tiglio, pv. telh, vfr. teil [nfr. tilleul, d. *tiliolum]). Un frumos copac, tipu familiiĭ tiliaceelor, cu frunze marĭ de coloare [!] maĭ deschisă pe dos de cît pe față, cu florĭ foarte mirositoare, din care se face o infuziune sudorifică și potolitoare (tilia platyphyllos). Floare de teĭ: era răcit și bea ceaĭ de teĭ. S. n., pl. e. Funie de coajă de teĭ: un car legat cu teĭe și curmele. Teĭ prăjit. V. călină.