Toate definitiile
TĂU1, tắuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.
TĂU s. v. abis, adânc, baltă, băltoacă, frânghie, funie, iezer, lac, mâl, mlaştină, mocirlă, nămol, noroi, prăpastie, smârc.
TĂU1, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac, iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Magh. tó.
1) tăŭ n., pl. urĭ (ung. tó. V. heleșteŭ și istăŭ). Trans. Nord. Baltă.
!tău1/al tău adj. pr. m. (prietenul tău/un prieten al tău, al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău), pl. tăi/ai tăi (prietenii tăi/niște prieteni ai tăi, ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi); f. ta/a ta (prietena ta/o prietenă a ta, a ta prietenă), g.-d. tále/a tále (prietenei tale/unei prietene a tale), pl. tále/ale tále (prietenele tale/niște prietene ale tale, ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale)
tău2 (al ~) pr. m. (prietenul meu e medic, al tău e profesor), pl. ai tăi, g.-d. álor tăi; f. a ta, pl. ále tále, g.-d. álor tále
tău3 (reg.) s. n., art. tắul; pl. tắuri
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)
tau (literă grecească) s. m., pl. tau; τ, Τ
tắu (-uri), s. n. – Lac, iezer, baltă, mocirlă. mag. tó (Cihac, II, 532; Gáldi, Dict., 162), cf. heleșteu, În Mold. și Trans. – Der. tăuit, adj. (băltos); toaie, s. f. (Olt., Trans., mocirlă).
tắu (ta, pl. tắi, tále), adj. pos. – Indică posesia la pers. II sing. – Mr. tău, tăi, -tu, megl. tǫu, ta. Lat. tŭum, probabil disimulat în *toum (Candrea, Éléments, 26; Pușcariu 1719; REW 9020), ca sŭum ‹ soum, sau în *teum (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60), ca meum; cf. vegl. to, it. tuo, prov. to, fr. ton, cat., port. teu, sp. tu. S-a redus la -tu în poziția enclitică: fiu-tău › fiu-tu; tale se pronunță și tele în Munt., prin analogie cu mele. Gen. f. sună tale › tele, ca pl. și -tii, cînd este enclitic.
TĂU2, TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt). 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.
ta pron. posesiv, V. tăŭ 2.
2) tăŭ, ta pron. posesiv de pers. III, pl. tăĭ, tăle în sud, tale în nord și tele în vest (lat. tuus, tua, pop. *tous; it. tuo, tua). Care ține de tine saŭ de care țiĭ tu: capu tăŭ, haĭna ta, țara ta. Cu numele de rudenie (sing. fam.) devine enclitic supt [!] forma -tu, -ta (ca și săŭ în -su, -sa): frate-tu (fals frate-tăŭ), soră-ta, nevastă-ta, (gen.) al lu frate-tu, al soră-tiĭ, al neveste-tiĭ.
țâu, țâi, s.m. (reg.) ied sălbatic.
1) țiŭ n., pl. urĭ. Tîrnăcop cu un singur cĭoc, și acela lățit, cu care se scot petrele [!] din pavaj (Doĭna, 1, 15). Prah. Țapină. Dun. Raz, rang. Dor. Rît. Surlă. – Și țîŭ. V. țiĭac.
3) țiŭ interj. care arată țiuitu. – În est țîŭ.