Toate definitiile

vínci (-iuri), s. n. – 1. Cabestan. – 2. Pulie, scripete. – Tc. vinç, cf. ngr. βίντσι, bg. vint. Legătura cu țig. vinğ „legătură” (Graur 194) este improbabilă. Candrea se gîndea la it. vinciglio.

VÍNCI, vinciuri, s. n. (Tehn.) 1. Troliu folosit pe bordul navelor. 2. Cric. – Cf. it. vinciglio.

VINCI s. (TEHN.) cric, (pop.) vârtej, (Transilv.) şaitău.

VINCÍ vb. v. bate, birui, câştiga, izbândi, înfrânge, întrece, învinge.

VINCI s.n. 1. Cric. 2. Troliu folosit pe bordul unei nave pentru ridicarea greutăților și pentru manevrarea ancorei. [< it. vinci, engl. winch].

VINCI s. n. 1. troliu pe bordul navelor. 2. cric. (după it. vinciglio)

învíng, -vins, a -vínge v. tr. (lat. vĭncĕre, victum, it. vincere, fr. vaincre, pv. vencer, cat. sp. pg. vencer. V. pre-venc, con-ving, in-vincibil). Biruĭesc, dovedesc, înfrîng, covîrșesc pin [!] puterea fizică: Trăian ĭ-a învins pe Dacĭ în războĭ. Rămîn deasupra, întrec: a-ĭ învinge pe rivalĭ. Domin, înfrînez: a învinge durerile, mînia, pasiunile. – Vechĭ venc, vinc, vînc, ving, vîng; învenc, învinc (și -cesc), învîng. Part. -vîncut, -vencít. Perf. -vincúĭ. La Cant. și vinc, a vinci.

vinci s. n., pl. vínciuri

vinc, a vínce și a vincí, V. înving.

vincĭ n., pl. urĭ (engl. winch, turc. vinç, germ. winde, id.). Cabestan mic (un sul pe care se´nfășoară lanțu ancoreĭ saŭ al alteĭ greutățĭ) care se´nvîrtește cu mîna saŭ pin [!] ajutoru aburuluĭ. Vîrtej, aparat de ridicat puțin un vagon deraĭat, o căruță încărcată ș. a. (fr. cric). V. posteŭcă, mangealîc, gruĭ 2.