Toate definitiile

VIOLÉNȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemență, furie. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

VIOLÉNŢĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpânire. (O ~ temperamentală.) 2. v. răutate. 3. v. forţă. 4. v. vehemenţă. 5. im-petuozitate, înfocare, vehemenţă. (Se apără, ripostează cu ~.) 6. v. intensitate.

VIOLÉNŢĂ s. v. stridenţă.

Violenţă ≠ nonviolenţă

VIOLÉNȚĂ s.f. 1. Însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. Nestăpânire de sine. 3. Brutalitate; siluire fizică. 4. (Jur.) Orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. [Pron. vi-o-, pl. -țe. / cf. fr. violence, it. violenza, lat. violentia].

VIOLÉNȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea forței în relațiile interumane sau interstatale. ♦ teoria ĕi = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora. 4. (jur.) orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)

violénță (vi-o-) s. f., g.-d. art. violénței; pl. violénțe

*violénță f., pl. e (lat. violentia). Caracteru de a fi violent: e bine să-țĭ poțĭ stăpîni violența. Faptă violentă, silă: cu bețivu a trebuit să recurgem la violență ca să-l dăm afară. Loc. adv. Vîntu bătea cu violență, a proceda cu violență.

VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

VIOLENTÁ vb. v. constrânge, face, forţa, obliga, sili.

VIOLENTÁ vb. I. tr. A săvârși un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pron. vi-o-. / < fr. violenter].

VIOLENTÁ vb. tr. a săvârși un act de violență; a constrânge, a sili. (< fr. violenter)

violentá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violenteáză

*violentéz v. tr. (fr. violenter, d. violent, violent). Rar. Violez, siluĭesc (fig.): a violenta conștiințele.