Toate definitiile
HATÂR, hatâruri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Plăcere, poftă, plac. ◊ Expr. Pentru (sau de, în) hatârul (cuiva sau a ceva) = de dragul (cuiva sau a ceva); pentru a face plăcere (cuiva). (Înv.) De hatârul (unui lucru) = mulțumită, datorită, grație (unui lucru). 2. Favoare, concesie; serviciu. ◊ Expr. A face (cuiva) un hatâr = a acorda (cuiva) o favoare; a satisface (cuiva) o dorință sau un capriciu. – Din tc. hatir.
HÁTIE, hatii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani etc. executată pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stăvili revărsarea ei. – Hat + suf. -ie.
HATIȘERÍF, hatișerifuri, s. n. (Turcism înv.) Ordin sau decret emis de cancelaria Porții otomane către marii demnitari ai imperiului și către domnii țărilor românești, purtând pecetea sultanului pentru a fi executat întocmai. – Din tc. hatti-șerif.
HÁTMAN (HATMÁN), hatmani, s. m. (În evul mediu) 1. Boier de divan în Moldova, care era însărcinat de domn cu comanda întregii oștiri, având în același timp și funcția de pârcălab și portar al Sucevei; mare spătar; titlu purtat de acest boier. 2. Titlu purtat de marii comandanți ai oștilor polone și ai celor căzăcești; persoană având acest titlu. – Din pol. hetman.
HATMANÍE, hatmanii, s. f. V. hătmănie.
HATÓRICĂ, hatorice, adj.f. (În sintagma) Coloană hatorică = coloană, în arhitectura veche egipteană, având capitelul decorat cu patru capete, aparținând zeiței Hathor. – Din fr. hathorique.
HAȚ interj. Cuvânt care indică o mișcare bruscă și neașteptată, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. – Onomatopee.
HAȚEGÁN, -Ă, hațegani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană (originară) din Hațeg. 2. Adj. Care aparține Hațegului sau populației lui, privitor la Hațeg sau la populația lui. 3. S. f. art. Numele unui dans popular românesc răspândit în sudul Transilvaniei, cu mișcare foarte vioaie, care se joacă în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Hațeg (n. pr.) + suf. -an.
HAU interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui sau urletul lupului. – Onomatopee.
HAUSTÓR, haustori, s. m. Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite își absorb hrana din plantele pe care parazitează. [Pr.: ha-us-] – După fr. haustorie.
HAVÁ, havez, vb. I. Tranz. A săpa cu haveza făgașe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a ușura desprinderea materialului din masiv. – Din fr. haver.
HAVAIÁNĂ, havaiene, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu chitara, cu sunetul melodios, lin și tărăgănat. [Pr.: -va-ia-] – Din fr. [guitare] hawaiienne.
HAVAÍU, -ÍE, havaii, adj. (Înv.) Azuriu. – Din tc. havăi.
HAVÁJ, havaje, s. n. (Min.) Havare. – Din fr. havage.
HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau țăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestație în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.
HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.
HAVÁRE, havări, s. f. Acțiunea de a hava și rezultatul ei. – V. hava.
HAVÁT s. n. (În sintagma) Mașină de havat = haveză. – V. hava.
HAVATÓR, havatori, s. m. Miner care practică havajul. – Hava + suf. -tor.
HAVÉZĂ, haveze, s. f. Mașină construită special pentru tăiatul straturilor de cărbune sau de minereu dintr-o mină. – Din fr. haveuse.
HÁVRĂ, havre, s. f. (Rar) Sinagogă. – Din tc. havra.
HAVÚZ, havuzuri (havuze), s. n. Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană. – Din tc. havuz.
HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, grație etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.
HAZÁRD, hazarduri, s. n. Împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută; p. ext. întâmplare neprevăzută, neașteptată. ♦ Soartă, destin. ◊ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.
HAZARDÁ, hazardez, vb. I. Refl. A întreprinde o acțiune (riscantă) bazându-se pe întâmplare și pe noroc; a risca, a se expune, a se aventura. – Din fr. hasarder.
HAZARDÁRE s. f. Acțiunea de a se hazarda. – V. hazarda.
HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.
HAZLÂU, -ÂIE, hazlâi, adj. (Rar) V. hazliu.
HAZLÍU, -ÍE, hazlii, adj. 1. Spiritual, plin de haz, de umor; vesel. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, nostim. [Var.: (rar) hazlâu, -âie, hazulíu, -íe adj.] – Haz + suf. -liu.
HAZNÁ, haznale, s. f. 1. Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea și decantarea apelor impurificate provenite dintr-un număr mic de gospodării; p. ext. latrină. 2. (Înv.) Clădire sau încăpere a vistieriei în care se păstrau un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alte lucruri de preț; p. gener. vistierie. – Din tc. hazine, hazne.