Toate definitiile

HÁPLEA s. m. 1. Om nătărău, prostănac. 2. Om lacom la mâncare. [Var.: háple s. m.] – Din bg. hapljo.

HAPLOFÁZĂ, haplofaze, s. f. (Biol.) Fază haploidă. – Din fr. haplophase.

HAPLOÍDĂ, haploide, adj.f. (Biol.; în sintagma) Fază haploidă = stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofază. – Din fr. haploïde.

HAPLOIDÍE s. f. (Biol.) Stare a organismelor haploide. [Pr.: -plo-i-] – Din fr. haploïdie.

HAPLOLOGÍE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

HAPPENING s. n. Spectacol spontan, improvizat. [Pr.: hép(ă)ning] – Cuv. engl.

HAPPY-END s. n. Sfârșit, epilog fericit al (acțiunii) unei opere dramatice, cinematografice etc. [Pr.: hépiend] – Din engl. happy-end[ing].

HAPSẤN, -Ă, hapsâni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Rău la inimă, hain, câinos. 2. Lacom (de bani, de mâncare etc.); avid, rapace. [Var.: hapsín, -ă adj.] – Cf. magh. habzsi.

HAPSÍN, -Ă, hapsini, -e, adj. V. hapsân.

HAR, haruri, s. n. 1. (În religia creștină) Dar², ajutor spiritual, grație divină acordată omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru; slavă Domnului! ♦ Puterea sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 2. Calitate, însușire, dispoziție naturală care face pe cineva vrednic de admirație; p. ext. talent, vocație, dar². 3. (Înv.) Dar² sau răsplată acordată cuiva ca un semn de bunăvoință, ca o favoare deosebită. – Din sl. chari.

HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.

HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla.

HARABAGÍE s. f. (Reg.) Cărăușie. – Harabagiu + suf. -ie.

HARABAGÍU, harabagii, s. m. (Reg.) Căruțaș. – Din tc. arabaci.

HARABÁIE, hărăbăi, s. f. Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.: -ba-ie. – Var.: (reg.) hărăbáie s. f.] – Din tc. harabe.

HARÁC, haraci, s. m. V. arac.

HARACHÍRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pântecelui, practicată în Japonia, în special de samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau de condamnare la moarte. – Din fr. hara-kiri.

HARÁCI, haraciuri, s. n. Tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. ♦ Tribut, dare. ♦ Una dintre cele patru rate în care se achitau dările. – Din tc. haraç.

HARÁG, haragi, s. m. V. arac.

HARAIMÁN s. n. (Reg.) Gălăgie, tărăboi, zarvă. – Et. nec.

HARÁM, (1) haramuri, s. n. (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului. ◊ Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – Din tc. haram „ilicit, prohibit”.

HARAMBÁȘĂ, harambași, s. m. (Înv. și reg.) Căpitan de hoți sau de haiduci. – Din tc. haram-bașı.

HARAMÍN, haramini, s. m. (Înv. și reg.) Haiduc (1). ♦ Om rău, fără inimă. – Din tc. harami, bg., scr. haramija.

HARÁNCĂ, harance, s. f. (Reg.) Femeie rea, afurisită. – Et. nec.

HARÁP, harapi, s. m. V. arap.

HÁRA-PÁRA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.

HARÁPNIC, harapnice, s. n. (Reg.) Bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu codiriștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare). – Din pol. harapnik.

HARBÚZ, harbuji, s. m. (Reg.) Pepene verde. [Var.: arbúz s. m.] – Din ucr. harbuz.

HARBUZĂRÍE, harbuzării, s. f. (Reg.) Pepenărie. [Var.: arbuzăríe s. f.] – Harbuz + suf. -ărie.

HARBUZÉSC, -EÁSCĂ, harbuzești, adj. (Reg.; în sintagmele) Pere harbuzești = pere zemoase, gălbui, foarte dulci. Păr harbuzesc = păr care face astfel de pere. – Harbuz + suf. -esc.