Toate definitiile

HAINLÂC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hăinlik „perfidie”.

HAIÓS, -OÁSĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

HAIT¹ interj. Exclamație care exprimă o surpriză neplăcută, un sentiment de teamă, o poruncă, ideea unei mișcări repezi sau neașteptate etc. [Var.: haiti interj.] – Onomatopee.

HAIT², haituri, s. n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se închide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apă care duce plutele. – Din ucr. hat'.

HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.

HAITI interj. V. hait¹.

HAITÍC, haiticuri, s. n. (Reg.) Haită de lupi. – Din magh. hajtek.

HAITÍȘ, haitișe, adj.n. (Reg.; despre picioare) Cu conformație defectuoasă, cu linia pulpelor strâmbă, curbată. ♦ (Adverbial) În poziție strâmbă, sucită. – Cf. magh. hajlitani.

HÁITOȘ, -Ă, haitoși, -e, adj. V. haidoș.

HAL s. n. Stare rea, situație vrednică de plâns. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = în așa măsură (că)... Într-un hal... sau Într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... – Din tc. hal.

HALAGEÁ s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.

HALÁJ s. n. Remorcare a unei ambarcații, a unei plute, a unui șlep etc., executată pe canale, fluvii sau râuri, cu mijloace mecanice, cu oameni sau cu animale. ◊ Drum (sau zonă) de halaj = traseu de-a lungul unei ape rezervat acestui fel de tracțiune. – Din fr. halage.

HALÁL interj. Exclamație care exprimă admirația; bravo! ◊ Expr. (Fam.) Halal mie (sau ție etc.) sau halal să-mi (sau să-ți etc.) fie! = bravo! te felicit! să-ți fie de bine! – Din tc. halal.

HALALÁIE s. f. V. hălălaie.

HALANDÁLA adv. V. alandala.

HALASTÂNCĂ s. f. V. alestâncă.

HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă la ieșirea din baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.

HÁLĂ¹, hale, s. f. 1. Clădire amenajată, cu instalațiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piață acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici, ca sală pentru manifestații sportive, culturale, pentru expoziții etc. – Din fr. halle, germ. Halle.

HÁLĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din scr., bg. hala.

HALĂU s. n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit). – Din magh. háló.

HÁLBĂ, halbe, s. f. Pahar special pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitate de bere dintr-un astfel de pahar. – Din germ. Halbe.

HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

HÁLDĂ, halde, s. f. Loc unde se depozitează sterilul și deșeurile inutilizabile provenite din lucrările miniere, de la prepararea minereurilor sau din uzinele metalurgice; p. ext. materialul depozitat pe acest loc. – Din germ. Halde.

HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĩnŭ.

HALEÁLĂ s. f. (Fam.) Faptul de a mânca (cu lăcomie); (concr.) ceea ce se mănâncă, mâncare. – Hali + suf. -eală.

HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

HALEBARDIÉR, halebardieri, s. m. Soldat înarmat cu o halebardă. [Pr.: -di-er. – Var.: alebardiér s. m.] – Din fr. hallebardier.

HALÉNĂ s. f. (Livr.) Aer care iese din plămâni prin expirație. – Din fr. haleine.

HALF, halfi, s. m. (Rar; la fotbal) Mijlocaș. – Din engl. half.