Toate definitiile
HÁRCEA-PÁRCEA adv. (Fam.; în expr.) A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea = a tăia (pe cineva sau ceva) în bucăți, a face fărâme; a distruge, a nimici. – Din tc. parça-parça „bucată cu bucată”.
HÁRCHINĂ, harchine, s. f. (Reg.) Bucată mare (de mămăligă, de slănină etc.). [Var.: hárșchină s. f.] – Et. nec.
HARD ROCK, (2) hard rock-uri, s. n. 1. Stil în muzica ușoară și de jaz cu sonorități puternice, obsedante. 2. Cântec în stil hard rock (1). – Din engl. hard rock.
HARD subst. (Fam.) Hardware. – Prescurtat din hard[ware].
HÁRDPAN, hardpane, s. n. Strat impermeabil pe care nu-l pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier și alți coloizi care se precipită. – Din engl. hard pan.
HARDUGHÍE, hardughii, s. f. Clădire, încăpere etc. mare, de obicei veche și dărăpănată; șandrama (1). – Din ngr. hartopiia.
HARDUGHÍT, -Ă, hardughiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.
HÁRDWARE s. (probabil n.) (Cib.) Structură fizică a unui sistem de calcul și diverse periferice; echipamentul propriu-zis; hard. [Pr.: hárduer] – Cuv. engl.
HARÉCI interj. (Înv.) Strigăt cu care conducătorul unei licitații închidea licitația. [Var.: aréci interj.] – Din tc. hareç.
HARÉM, haremuri, s. n. Totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam. ♦ Parte a casei rezervată cadânelor. – Din tc. harem.
HÁRES s. n. Hârtie presată impregnată cu rășini fenolice, folosită ca material electroizolant. – Din germ. Harex.
HARETÍSM s. n. Concepție sociologică în care se preconiza ridicarea stării materiale și culturale a satului prin activitatea extrașcolară a învățătorilor. – [Spiru] Haret (n. pr.) + suf. -ism.
HÁRFĂ, harfe, s. f. V. harpă.
HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în județul Harghita. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din județul Harghita. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.
HARGHITEÁNCĂ, harghitence, s. f. Femeie născută și crescută în județul Harghita. ♦ Locuitoare din județul Harghita. – Harghitean + suf. -că.
HÁRHĂT, harhăte, s. n. (Reg.) Hărmălaie. – Formație onomatopeică.
HARMALÁIE s. f. V. hărmălaie.
HARMĂSÁR, harmăsari, s. m. (Reg.) V. armăsar.
HARNAȘÁ, harnașez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhăma, a înșeua un cal. – Din fr. harnacher.
HARNAȘAMÉNT, harnașamente, s. n. Totalitatea obiectelor necesare la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului. – Din fr. harnachement.
HARNAȘÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a harnașa și rezultatul ei. – V. harnașa.
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic, muncitor, activ, sârguincios, sârguitor. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĩnŭ.
HARPAGÓN, harpagoni, s. m. Om avar, zgârcit; zgârie-brânză. [Var.: arpagón s. m.] – Din fr. harpagon.
HÁRPĂ, harpe, s. f. Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime și ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanță și o consolă) și care sunt puse în vibrație prin ciupire cu degetele de la ambele mâini. [Var.: hárfă, árpă, árfă s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.
HARPÍE (HÁRPIE), harpii, s. f. 1. (În mitologia greacă) Monstru fabulos, reprezentat sub forma unei femei înaripate, cu trup și cu gheare de vultur, personificând furtunile și moartea. ♦ Fig. Femeie hrăpăreață, arțăgoasă și rea; zgripțuroaică. 2. Specie de vultur din America de Sud. – Din fr. harpie.
HARPÍST, -Ă, harpiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la harpă. – Din fr. harpiste.
HARPÓN, harpoane, s. n. Unealtă în formă de lance, constituită dintr-o bară metalică sau de lemn și un vârf metalic în formă de săgeată, prinsă cu o frânghie lungă și groasă și întrebuințată la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon.
HARPONIÉR, harponieri, s. m. Pescar care folosește harponul. [Pr.: -ni-er] – Harpon + suf. -ier.
HARPSICÓRD s. n. (Livr.) Clavecin. [Scris și: harpsichord] – Din engl. harpsichord.
HARȘ interj. V. hârști.