Toate definitiile

HÁNDBAL s. n. Joc sportiv de echipă, în care jucătorii, aruncând mingea cu mâna, încearcă s-o introducă în poarta echipei adverse. – Din germ. Handball, fr., engl. hand-ball.

HANDBALÍST, -Ă, handbaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică handbalul. – Handbal + suf. -ist.

HANDBALÍSTIC, -Ă, handbalistici, -ce, adj. Care se referă la handbal, care aparține handbalului. – Handbal + suf. -istic.

HANDICÁP, handicapuri, s. n. 1. (Sport) Punctaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă. 2. Fig. Greutate, piedică intervenită în munca cuiva. 3. Deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. – Din engl., fr. handicap.

HANDICAPÁ, handicapez, vb. I. Tranz. 1. A avea sau a-și crea (printr-o manevră) un avantaj asupra unui adversar, într-o întrecere, într-o competiție sportivă. 2. Fig. A stânjeni activitatea cuiva, a pune pe cineva în stare de inferioritate. – Din fr. handicaper.

HANDICAPÁRE, handicapări, s. f. Acțiunea de a handicapa și rezultatul ei. – V. handicapa.

HANDICAPÁT, -Ă, handicapați, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). – V. handicapa.

HANDRALĂU, handralăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla handralău = a umbla de colo până colo fără nici o treabă; a hoinări. [Var.: hăndrălău s. m.] – Cf. magh. vándorló.

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (În expr.) A ține hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a însoți, a întovărăși; c) fig. a ține partea cuiva, aprobând tot ce face și ce spune; a face pe placul cuiva, a cânta cuiva în strună. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor părți ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a ține acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

HANGÁN, hangani, s. m. Soi de porumb de munte cu știuletele mare și cu bobul galben-roșcat. – Din n. pr. Hangu.

HANGÁR, hangare, s. n. Construcție amplasată în apropierea pistei de decolare și aterizare, destinată adăpostirii, reparării, reviziei și întreținerii avioanelor. – Din fr. hangar.

HANGÉR, hangere (hangeruri), s. n. Pumnal mare, încovoiat. – Din tc. hancer.

HANGIOÁICĂ, hangioaice, s. f. (Rar) Hangiță. – Hangiu + suf. -oaică.

HANGÍȚĂ, hangițe, s. f. Soție de hangiu; femeie care ține un han²; hangioaică. – Hangiu + suf. -iță.

HANGÍU, hangii, s. m. Persoană care ține un han². – Din tc. hanci.

HANORÁC, hanorace, s. n. Haină scurtă confecționată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, și prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiții sportive sau în excursii. – Din fr. anorak.

HÁNSĂ, hanse, s. f. Asociație, companie comercială occidentală în evul mediu. – Din germ. Hansa, fr. hanse.

HANSEÁTIC, -Ă, hanseatici, -ce, adj. Privitor la hansă, al hansei, de hansă. [Pr.: -se-a-] – Din germ. hanseatisch, fr. hanséatique.

HAN-TĂTÁR, han-tătari, s. m. Han¹ (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ Dracul, naiba. – Han¹ + tătar.

HANTÉLĂ, hantele, s. f. Greutate din metal de 1-5 kg, compusă din două sfere unite între ele printr-un mâner, folosită în gimnastică. – Din germ. Hantel.

HÁNTRU, hantri, s. m. Unitate de măsură convențională, care reprezintă echivalentul energetic corespunzător executării cu tractorul a unei arături normale pe o suprafață de un hectar de teren. – H[ectar] + a[rătură] + n[ormală] + tr[actor].

HÁNȚĂ, hanțe, s. f. (Reg.) 1. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrențuit, de proastă calitate. 2. Fig. Gură (care vorbește mult și fără rost). ◊ Expr. Bun de hanță = flecar, vorbăreț, guraliv. – Cf. ucr. banca „mârțoagă”.

HANZÉLĂ, hanzele, s. f. Instalație de fabricat bomboane, caramele, având ca elemente principale o mașină de rolat^{Vezi nota}, un dispozitiv de ștanțare și o pompă cu care se introduce umplutura. – Et. nec.

HÁOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, într-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare^{Vezi nota}. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaos.

HAÓTIC, -Ă, haotici, -ce, adj. 1. De haos, care amintește haosul. 2. Fig. Extrem de confuz, de dezorganizat etc. – Din fr. chaotique.

HAP¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva. – Onomatopee.

HAP², hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.

HÁPCĂ, hăpci, s. f. Cârlig de undiță de 8-10 cm, folosit la pescuitul somnului. ◊ Expr. (Fam.) A lua cu hapca = a lua cu forța, cu de-a sila, pe nedrept, abuziv. – Din bg. hapka.

HAPCIÚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de strănut. – Onomatopee.

HÁPLE s. m. V. haplea.